În România au fost imunizate împotriva COVID-19 peste 1.200.000 de persoane
-
09 Martie 2021 13:14
Continuă campania națională de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 cu cele trei seruri aprobate la nivelul Uniunii Europene - Pfizer-BionNTech, Moderna și AstraZeneca.
Până acum, peste 1.200.000 de persoane au fost imunizate, iar mai bine de jumătate dintre acestea au primit ambele doze necesare pentru obținerea nivelului maxim de protecție.
Luni a fost anunțată și eliminarea restricției de vârstă pentru administrarea vaccinului anti-COVID produs de AstraZeneca, pe baza noilor date științifice și a recomandării Organizației Mondiale a Sănătății privind folosirea acestui ser și la persoanele de peste 55 de ani.
O conferință de presă pe tema imunizării este anunțată pentru ora 14:00.
Vor participa președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiță și alți specialiști în domeniu, informează Rador.