În R.Moldova este lansat un post radio, cu emisie online, pentru comunitatea romilor

  • 30 Ianuarie 2017 16:43
În R.Moldova este lansat un post radio, cu emisie online, pentru comunitatea romilor

În Republica Moldova a apărut un post radio, cu emisie online, dedicat comunității romilor. Radio Patrin va emite o oră pe săptămână, duminica, și face parte din rețeaua internațională Radio Patrin Network, fondată de Fundația olandeză „Roma Awareness Foundation”.

Într-o conferință de presă la IPN, Orhan Galjus, directorul rețelei, a comunicat că transmisiunile în direct vor putea fi urmărite pe pagina web: radiopatrin.md. Acestea vor fi însoțite de imagini video din studioul postului de radio. „Intenția este ca radioul să fie în mâinile comunității locale”, a menționat Orhan Galjus.

Managerul Radio Patrin, Victorina Luca, a afirmat că scopul urmărit este promovarea drepturilor comunității, dar și promovarea limbii, a culturii și tradițiilor romilor în Republica Moldova. „Vom informa populația cu privire la integrarea romilor în societate. Un alt scop este crearea unui dialog între cetățenii de etnie romă și de alte etnii”, a spus Victorina Luca.

Editorul-șef al postului, Elena Sârbu, a declarat că Radio Patrin va fi un instrument media pentru dezvoltarea comunității romilor. „Radio Patrin va fi o platformă media care va da posibilitatea romilor din Moldova să facă o conexiune și să comunice direct cu romii din diferite țări ale lumii. Ne dorim ca vocea romilor să fie auzită”,  a spus Elena Sârbu.

Baronul comunității romilor, Artur Cerari, a remarcat că a primit cu bucurie vestea creării postului Radio Patrin. „Eu voi face tot posibilul ca să facem schimbări în societate, ca romii noștri să aibă acces la această sursă de informație care este Radio Patrin”, a spus baronul.

Radio Patrin va difuza atât emisiuni de divertisment, cât și emisiuni sociale, în cadrul cărora vor fi abordate diferite probleme cu care se confruntă comunitatea romilor. Emisiunile vor fi în limbile română, romă și engleză. De asemenea, în cadrul emisiunilor vor fi oferite informații cu privire la oportunitățile de angajare, securitate, sănătate și informații juridice prin utilizarea noilor tehnologii media, pentru a promova emanciparea romilor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
15,24
Câțiva nori
Umiditate:72 %
Vint:5,14 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău