În R.Moldova au fost deschise încă 43 de farmacii, majoritatea în Chișinău

  • 22 Mai 2018 16:27
În R.Moldova au fost deschise încă 43 de farmacii, majoritatea în Chișinău

În primul trimestru al anului curent, în Republica Moldova au fost deschise 43 de farmacii. Majoritatea – în municipiul Chișinău, 11 la număr. În raionul Hâncești și Edineț au fost deschise câte șapte farmacii, iar în municipiul Bălți și-au lansat activitatea trei farmacii, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

În aceeași perioadă, și-au sistat activitatea 23 de întreprinderi farmaceutice din raionul Hâncești, Edineț, municipiile Bălți și Chișinău. Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a emis 85 de decizii de prelungire, reperfectare și anulare a licențelor pentru activitatea farmaceutică. De asemenea, a anulat și opt licențe de activitate, în baza cererilor depuse de agenții economici.

În perioada de referință, au fost respinse șase cereri ale agenților economici de eliberare a licenței de activitate, deoarece nu întruneau condițiile prevăzute de lege. Antreprenorii planificau să amplaseze farmaciile la o distanta mai mică de 250 de metri de la farmacia existentă sau la o distanță mai mică de 500 de metri de la farmacia existentă cu funcție de preparare a medicamentelor extemporale. În unele cazuri nu erau întrunite normativele demografice.

De notat, în decembrie 2017, Parlamentul a adoptat un proiect de modificare a Legii cu privire la activitatea farmaceutică, excluzând aliniatul care stipula că farmaciile nou-fondate vor fi amplasate la o distanță de cel puțin 250 de metri de la farmacia existentă și la o distanță de cel puțin 500 de metri de la farmacia existentă cu funcție de preparare a medicamentelor. Dar modificarea nu a fost publicată deocamdată în Monitorul Oficial. 

În Republica Moldova, în baza registrului de licențiere, sunt 895 de farmacii, dintre care 439 în municipiul Chișinău.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,63
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Tue
0
Wed
-0
Thu
-0
Fri
0
Sat
0
Arhivă Radio Chișinău