În primul trimestru, la bugetul public național au fost acumulate venituri de 20 miliarde lei

  • 05 Aprilie 14:30
În primul trimestru, la bugetul public național au fost acumulate venituri de 20 miliarde lei

În primele trei luni ale anului curent, la bugetul public național (BPN) au fost acumulate venituri în sumă de 20,0 miliarde lei, cu 3,3 miliarde lei mai mult față de perioada similară a anului trecut, comunică MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Finanțelor, cheltuielile au constituit 21,1 miliarde lei, care comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021 sunt mai mari cu 3,9 miliarde lei. Executarea BPN s-a încheiat cu un deficit în sumă de 1,1 miliarde lei, iar soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetelor componente ale bugetului public național au constituit 9,4 miliarde lei, notează sursa citată.

Veniturile bugetului de stat în perioada ianuarie - martie 2022 au constituit 13,0 miliarde lei. Comparativ cu perioada similară a anului trecut acestea s-au majorat cu 2,5 miliarde lei. 

Veniturile administrate de către Serviciul Fiscal de Stat au constituit 6,4 miliarde lei, cu 1,4 miliarde lei mai mult față de aceeași perioada a anului 2021, iar veniturile administrare de către Serviciul Vamal au constituit 7,1 miliarde lei, fiind în creștere cu 1,3 miliarde lei comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. 

Cheltuielile bugetului de stat au fost executate în sumă de 14,8 miliarde lei, cu 3,0 miliarde lei mai mult decât în perioada similară a anului trecut.  Executarea bugetului de stat s-a încheiat cu un deficit în sumă de 1,8 miliarde lei, iar soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetului de stat au constituit 5,9 miliarde lei.

Ministerul Finanțelor a asigurat onorarea tuturor angajamentelor de plată pentru lunile ianuarie - martie ale anului curent, toate plățile fiind finanțate integral.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
34,96
Cer senin
Umiditate:36 %
Vint:5,66 m/s
Wed
22
Thu
24
Fri
24
Sat
25
Sun
27
Arhivă Radio Chișinău