În luna iunie, la Chișinău va fi organizată Gala Businessului Moldovenesc

  • 28 Mai 2023 11:30
În luna iunie, la Chișinău va fi organizată Gala Businessului Moldovenesc

Peste 200 de companii autohtone vor participa la Gala Businessului Moldovenesc, care va fi organizată la Chișinău în luna iunie. În cadrul acesteia, vor fi anunțați câștigătorii concursurilor „Marca comercială a anului” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității”. La edițiile din acest an, a fost depus un număr record de dosare, cifrele fiind cu circa 10 la sută mai mari decât în anii precedenți. Informațiile au fost prezentate de președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI), Sergiu Harea, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru MOLDPRES.

„Ne bucură faptul că antreprenorii sunt interesați să-și promoveze brandurile, mărcile comerciale, dar și faptul că investesc în calitatea produselor și serviciilor lor. În acest an, avem un număr de 110 companii care au depus la 16 nominalizări la concursul „Marca comercială a anului” și 45 de cereri la „Premiul pentru realizări în domeniul calității”. Numărul dosarelor depuse este cu aproximativ 10 la sută mai mare decât în anul precedent la ambele concursuri. La Gala Businessului Moldovenesc vor participa peste 200 de companii autohtone”, a afirmat Sergiu Harea.

Potrivit președintelui CCI, Gala Businessului Moldovenesc este organizată pentru a scoate în evidență investițiile în proprietatea intelectuală și în calitate. „Odată ce suntem pe piața globală este important să perseverăm în calitate. Piețele europene sunt foarte „alintate”, toți urmăresc calitatea. Consumatorii europeni sunt atenți la ceea ce consumă și atunci investiția în calitate este ceea ce contează”, a afirmat președintele CCI.

Fiind la cea de-a XX-a ediție, concursul „Marca comercială a anului” este unul dintre cele mai eficiente instrumente de promovare a mărcilor comerciale pe piața internă și cea externă. Concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calității bunurilor și serviciilor” este la cea de a IX-a ediție. Scopul acestuia este de a evidenția companiile care au implementat cu succes managementul calității și de a promova abordările moderne ale calității.

Pe parcursul anilor, 1800 de mărci au fost promovate și susținute de către CCI grație concursului „Marca comercială a anului”, iar la concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calității” au participat până în prezent peste 500 de companii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:52 %
Vint:3,09 m/s
Sat
19
Sun
17
Mon
13
Tue
16
Wed
20
Arhivă Radio Chișinău