În grădinițele din Chișinău au fost deschise grupe suplimentare

  • 08 Septembrie 2020 11:11
În grădinițele din Chișinău au fost deschise grupe suplimentare

Primăria municipiului Chișinău a anunțat că, la data de 7 septembrie, a fost reluat procesul educațional în 148 de instituții de învățământ primar și secundar, dar și în 131 de instituții de educație timpurie, transmite MOLDPRES.

Solicitată de MOLDPRES, viceprimarul Angela Cutasevici a declarat că, în grădinițele municipale, tot de ieri, a început procesul de deschidere al grupelor suplimentare. Astfel, pentru elevii din grupele pregătitoare, cu vârsta de șase-șapte ani, vor fi deschise suplimentar 20 de grupe, pentru copiii din grupa mare, cu vârsta de cinci-șase ani, se vor deschide 241 de grupe, iar pentru copiii din grupa mijlocie 104 grupe. „În contextul situației de pandemie, copiii din grupa mică vor rămâne deocamdată acasă, ei răspund mai greu la cerințele educatorilor”, a spus Cutasevici.

În același timp, oficialul a specificat că programul de activitate al instituțiilor de educație timpurie a revenit la normalitate, intervalul de activitate al grădinițelor fiind cel obișnuit de la 7.30-17.30.

Potrivit Direcției generale educație, tineret și sport a municipiului Chișinău, în anul de studii 2020/2021 au fost înscriși în grădinițele municipale 39 101 copii, care vor fi supravegheați și educați de 2958 de pedagogi.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:3,6 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău