În grădinițele din 15 localități vor fi deschise grupe de creșă

  • 27 Iunie 17:53
În grădinițele din 15 localități vor fi deschise grupe de creșă

15 grădinițe vor putea deschide grupe de creșă pentru copii de până la doi ani, în baza unui proiect implementat de Banca Mondială, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL). Sălile pentru viitoarele grupe vor fi renovate capital și dotate cu echipamente și mobilier. Suma investițiilor se ridică la peste 2 milioane de dolari, lucrările urmând să demareze anul viitor. Serviciile vor fi disponibile pentru cel puțin 15 copii în fiecare localitate, anunță Ministerul Educației și Cercetării.

Lista instituțiilor beneficiare a fost aprobată de membrii Consiliului Coordonator pentru monitorizarea procesului de construcție, reabilitare și modernizare a infrastructurii instituțiilor de învățământ.

Pentru a participa la concurs, grădinițele au întrunit un șir de criterii, inclusiv: numărul minim de 150 de copii înscriși, spațiu liber, disponibil pentru renovare, angajamentul APL de a asigura servicii pentru copii de 0-2 ani, numărul de solicitări de la mame care stau în rând și care s-ar angaja în cazul apariției locurilor vacante disponibile, numărul de copii defavorizați (copii cu dizabilități, din familii social-vulnerabile, romi, refugiați).

Renovarea și dotarea grupelor de creșă în 15 instituții preșcolare se va face în cadrul proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației”. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
-0,04
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:2,57 m/s
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău