În centrul capitalei a fost lansată o expoziție dedicată lucrătorilor medicali

  • 19 Iunie 2021 15:09
În centrul capitalei a fost lansată o expoziție dedicată lucrătorilor medicali

Peste o sută de fotografii au fost vernisate în cadrul unei expoziții cu genericul „Lucruri stranii se întâmplă", inaugurată astăzi la intrarea în Parcul Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul capitalei. Evenimentul a fost organizat de Primăria municipiul Chișinău și fotoreporterul Agenției Informaționale de Stat MOLDPRES, Mihai Vengher, care a realizat mai multe lucrări dedicate cadrelor medicale.

„Este o expoziție dedicată Zilei lucrătorului medical și farmacistului, fiind pentru a doua oară când Primăria Chișinău lansează și transmite emoțiile și susținerea pentru angajații din sistemul medical. Prima a fost în octombrie, la Ziua orașului, când ne-am exprimat recunoștința pentru cei care și-au riscat viața în lupta antiCovid. Astăzi, putem urmări o evoluție și vedea toate etapele muncii medicilor, pornind de la internare până la nașterea unui copil”, a relevat la lansarea expoziției Angela Cutasevici, viceprimar al municipiului Chișinău, scrie sursa citată.

Potrivit oficialului, arta fotografică poate reda cu desăvârșire și multă emoție toate trăirile medicilor în munca lor deloc ușoară, or, „acest lucru i-a reușit perfect maestrului Mihai Vengher”. „Vreau să-i aduc sincere mulțumiri și profundă recunoștință artistului pentru curajul său profesionist, care i-a permis să pătrundă în multe secții, mai ales cele de după linia roșie în lupta cu coronavirusul, și ne-a arătat momente absolut inedite și valoroase, trăite atât de personalul medical, cât și de pacienți. Fotografiile expuse vorbesc de la sine și transmit mai bine ca orice explicație sentimentele trăite, suferințele prin care s-a trecut, precum și speranța și credința într-o revenire la normalitate”, a spus viceprimarul capitalei.

La rândul său, autorul expoziției, Mihai Vengher, a afirmat că această inițiativă a sa este mai degrabă o menire profesională a fotoreporterilor „de a fi și ei în prima linie și a imortaliza pentru posteritate tot ce se întâmplă aici și acum”. „În ultima perioadă, interesul major a fost pentru munca medicilor și faptul cum au reacționat, probabil, la cea mai grea și dificilă provocare din istoria modernă – pandemia cauzată de COVID-19. Voi continua această experiență și voi face și alte serii din spitale, despre munca medicilor, în speranța că vor fi deja pe un făgaș mai pașnic. Totodată, sper că peste un timp va fi posibil să realizăm împreună cu municipalitatea și un album foto dedicat în special muncii medicilor în perioada pandemică”, a menționat fotoreporterul MOLDPRES.

Mihai Vengher a fost printre primii jurnaliști din țară care s-a infectat cu COVID-19 și, fiind internat în spital într-o stare destul de gravă, a fost și pacient, și profesionist, realizând chiar de pe patul de spital o serie de fotografii din prima linie a luptei împotriva noului coronavirus.

Ulterior, Instituția Publică Agenția Informațională de Stat MOLDPRES, în parteneriat cu Primăria municipiului Chișinău, a organizat pe 14 octombrie, în scuarul Catedralei Mitropolitane ”Nașterea Domnului”, expoziția tematică de fotografii, cu genericul ”Eroii zilelor noastre. Îi ajutăm ca să ne poată ajuta”.

Mihai Vengher s-a născut la 2 decembrie 1962 în satul Colicăuți, raionul Briceni. În 1989 a absolvit Facultatea de ziaristică a Universității de Stat din Moldova. Din același an este angajat la Instituția Publică Agenția Informațională de Stat MOLDPRES. Este autor al mai multor fotografii incluse în albumul cu valoare de unicat „Parlamentul Independenței”. În timpul războiului de pe Nistru a fost mereu cu aparatul de fotografiat pe câmpul de luptă. Imaginile realizate în acea perioadă au fost publicate în presa națională și internațională, în cărțile „Transnistria în flăcări” de Gheorghe Budeanu și „Râul de sânge” de Valentina Ursu. Mihai Vengher este membru al Uniunii Artiștilor Fotografi și al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova. În 2016, prin decret prezidențial, Mihai Vengher s-a învrednicit de titlul onorific ”Maestru în Artă”, “pentru muncă îndelungată și prodigioasă în mass-media, contribuție la dezvoltarea artei fotografice și înaltă măiestrie artistică”.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie puternică
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău