Din lac în puț

După alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și-a început mandatul extrem de neîndemânatic. Timp de doar o lună de aflare la guvernare, exponenții PAS au comis un șir de gafe regretabile – completări incorecte a declarațiilor de avere și interese, declarații scandaloase privind vaccinarea împotriva COVID-19; demararea unui război împotriva procuraturii, cu final incert la Curtea Constituțională; acțiuni netransparente în politica externă etc. Șirul stângăciilor guvernării PAS nu se termină aici, cea mai recentă din lanțul acestora se referă la confuzia privind problema accesului pe teritoriul Ucrainei a mijloacelor de transport auto din Transnistria.

Gafele comise de PAS nu are cum să nu erodeze, încetul cu încetul, imaginea formațiunii, dacă liderii acesteia nu întreprind un efort pentru a le pune capăt. Vorba e că PAS a avut destul timp pentru a pătrunde în esența problemelor cu care se confruntă Republica Moldova. Formațiunea se regăsește în Parlament de mai bine de doi ani, fiind finanțată de la bugetul public, inclusiv, pentru elaborarea politicilor și soluțiilor privind problemele societății. Mai mult, în 2019, pentru o anumită perioadă, exponenții PAS s-a aflat la guvernare, având posibilitatea, dacă nu să rezolve, atunci cel puțin să se familiarizeze cu problemele presante ale țării. În acest context, este descurajantă recenta declarație a președintelui Maia Sandu, precum că guvernarea actuală nu are deocamdată o soluție pentru rezolvarea conflictului transnistrean.

De fapt, majoritatea guvernărilor precedente au căutat soluții pentru reglementarea transnistreană, comițând erori grave, dar dibuind și soluții bune. De aceea, deocamdată, e suficient ca PAS, pur și simplu, să-și respecte promisiunile electorale referitoare la:

• construirea unui consens național referitor la reglementarea conflictului;
• cooperarea mai strânsă cu țările vecine, inclusiv Ucraina, pentru a asigura managementul comun al frontierelor;
• lupta cu contrabanda și corupția ca un deziderat important în reglementarea pașnică, politico-diplomatică, a conflictului etc.

Dacă ar dori, exponenții PAS ar putea afla că consensul național referitor la reglementarea transnistreană există din 2005, când a fost adoptată Legea nr. 173 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stînga Nistrului (Transnistria). Legea respectivă conține toate elementele și etapele reglementării transnistrene. Fiind elaborată chiar de actuala opoziție și votată în unanimitate de Parlament, ceea ce înseamnă că legea invocată este chezășia consensul național în privința reglementării transnistrene. Mai mult, încercarea de abatere de la principiile legii menționate de către unul dintre actualii lideri ai opoziției – ex-președintele Igor Dodon, prin intermediul unor abordări federaliste, prin așa-zisul Pachet comprehinsiv sau prin jocuri de culise cu Plahotniuc și Kozak au suferit un eșec total. Deci, nu e nevoie să mai călcăm din lac în puț, căutând consensul național acolo unde acesta există de mai bine de 15 ani.

Cooperarea internațională în domeniul reglementării transnistrene

La fel de deochiată, ca și în cazul consensului național, e atitudinea guvernării PAS  în privința cooperării internaționale, inclusiv cu Ucraina, pentru a asigura managementul comun al frontierelor. Încă din 2005 Uniunea Europeană (UE) și Ucraina, în calitate de părți în procesul reglementării transnistrene în “format 5+2”, au contribuit substanțial la punerea comerțului exterior al Transnistriei sub controlul autorităților constituționale ale Republicii Moldova, inclusiv prin intermediul EUBAM, etc. Mecanismele respective nu și-au epuizat potențialul, în special după semnarea Acordului de Asociere cu UE, de aceea este important ca autoritățile moldovene, cel puțin, să nu submineze procesul de luare sub control a comerțului Transnistriei. Oare un astfel de control nu ar contribui la combaterea contrabandei? Mai cu seamă că Ucraina este interesată, în special după anexarea Crimeii și inspirarea războiului din Donbass, ca Republica Moldova să nu mai comită erori, care să fie ulterior utilizate ca precedente împotriva Ucrainei. Doar este un fapt imposibil de contestat că autoritățile moldovene au adoptat în așa-zisul proces de reglementare transnistreană un șir de decizii extrem de dubioase:

• transformarea Federației Ruse din instigator și participant direct la conflictele separatiste în pacificator în „războiul civil” moldo-transnistrean, așa cum s-a întâmplat odată cu semnarea la 21 iulie 1992 a Convenției cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova. Anume acest lucru este urmărit actualmente de Rusia prin așa-zisul acord de la Minsk, care ar permite calificarea războiului din Donbass drept război civil și nu drept agresiune, precum pretinde Ucraina;
• sincronizarea retragerii prezenței militarea rusești din Transnistria cu aprobarea statutului juridic al Transnistriei în Acordul între Republica Moldova și Federația Rusă cu privire la statutul juridic, modul și termenele de retragere a formațiunilor militare ale Federației Ruse, aflate temporar pe teritoriul Republicii Moldova. Așa a fost creată capcana perfectă – Rusia nu-și retrage prezența militară din Transnistria, fiindcă nu se elaborează statutul juridic, iar Transnistria refuză elaborarea statutului juridic, fiindcă nu dorește retragerea prezenței militare rusești din regiune. Totuși, lucrurile evoluează. După anexarea Crimeii, Ucraina nu mai permite accesul aviației ruse către aeroportul din Tiraspol, așa cum prevedea acordul menționat, de aceea introducerea echipamentelor și rotația militarilor ruși din Transnistria sunt verificabile;
• lansarea a tot felul de proiecte de federalizare, precum Memorandumul Kozak etc., care urmăresc un singur lucru – anihilarea centrului unitar de adoptare a deciziilor în stat în favoarea multitudinii de centre ale eventualilor subiecți federativi, majoritatea cărora să fie controlați de Rusia etc.

În astfel de circumstanțe, având în vederea înclinația dovedită a autorităților moldovene de a-și dăuna sieși, Ucraina se vede îndreptățită să ia decizii absolut legale, în conformitate cu legislația Republicii Moldova, cu deciziile protocolare semnate de autoritățile moldovene cu liderii separatiști, pentru a-și apăra, inclusiv, propriile interese. Abordarea Ucrainei poate fi înțeleasă, aceasta nu are nevoie ca exemplul supraviețuirii enclavei separatiste transnistrene să devină exemplu de urmat pentru separatiștii din Donbass. Mai mult, actualmente Ucraina are temei să se protejeze de o eventuală invazie din toate direcțiile terestre – Rusia, Transnistria și Belarus, care a devenit deja un protectorat rusesc, precum și dinspre Marea Neagră. Nu e de glumit când președintele Vladimir Putin își exprimă intenția de a retrage cadourile poporului rus către fostele republici sovietice. În acest context, poziția Ucrainei privind circulația transportului auto din Transnistria pe teritoriul său poate fi înțeleasă și trebuie susținută. Din păcate, actualele autorități moldovene procedează exact ca și cele precedente, menționate mai sus.

Concluzii

În așteptarea vremurilor bune se creează impresia că, deocamdată, guvernarea PAS atrage nori negri deasupra Republicii Moldova.

Sursa:IPN