În arest la Moscova, erou în Ucraina
-
03 Martie 2015 13:31
Aviatoarea ucraineană Nadia Savcenko, aflată în detenție la Moscova, a devenit erou al Ucrainei, după ce președintele Petro Poroșenko a semnat un decret în acest sens, informează RADOR.
Potrivit șefului statului ucrainean, "Nadia Savcenko este simbolul invincibilității spiritului și eroismului ucrainean, un simbol al modului în care trebuie să aperi și să iubești Ucraina". "Nadia Savcenko este simbolul victoriei noastre" - a subliniat președintele Petro Poroșenko.
Totodată, liderul de la Kiev a declarat că diplomația ucraineană face tot posibilul pentru eliberearea femeii din arest. Aviatoarea Nadia Savcenko (33 de ani), deputat în Parlamentul Ucrainei și membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), a fost răpită vara trecută de teroriștii din Donbas și predată ulterior serviciilor speciale ruse. Aceasta este acuzată de complicitate la moartea a doi jurnaliști ruși în regiunea Luhansk. Nadia Savcenko se află de peste 80 de zile în greva foamei, protestând astfel față de detenția sa în Federația Rusă.