În ajun de Paști, Misiunea Socială Diaconia lansează campania „Masa Bucuriei”
-
13 Martie 2017 17:29
Misiunea Socială „Diaconia” organizează campania de Paști „Masa Bucuriei”. De opt ani de zile, în sâmbăta Floriilor, campania este organizată cu scopul de a colecta produse alimentare pentru cantinele sociale - servicii unde zilnic beneficiază de un prânz cald bătrânii singuratici, persoanele fără de adăpost, bolnavii țintuiți la pat. Toate resursele acumulate în campanie devin prânzul cald, oferit pe parcursul întregului an oamenilor nevoiași – beneficiari ai centrelor parohiale și ai cantinelor sociale din cadrul Mitropoliei Basarabiei și organizațiilor partenere implicate în campanie.
Potrivit CNAS, la 1 ianuarie 2016 erau înregistrați aproape 680 mii de pensionari - cu aproape 4000 de persoane care au atins vârsta pensionării mai mult decât un an anterior. Dacă raportăm la numărul total al populației, atunci fiecare al cincilea cetățean din țara noastră este pensionar, iar o bună parte dintre aceștia sunt la limita de jos a sărăciei. Potrivit CNAS, pensia medie pentru anul 2016 a fost de 1165 de lei – iar această sumă este sub limita minimului de existență al unui bătrân.
Campania de Paști „Masa Bucuriei” vine să sensibilizeze populația cu referire la problema bătrânilor și incapacitatea financiară a acestora de a-și asigura minimul zilnic în alimentație. În cadrul campaniei vor fi organizate o serie de acțiuni de sensibilizare și informare, iar campania va culmina la data de 8 aprilie cu o zi de mobilizare națională de donare de produse alimentare neperisabile.
La data de 8 aprilie, Diaconia împreună cu partenerii organizației desfășoară o colectă națională de produse alimentare pentru cantinele sociale unde bătrânii și persoanele nevoiașe vin după un prânz cald gratuit. Zilnic, doar la cantina mobilă „Aproape de Aproapele” din Chișinău vin după un prânz peste 180 de persoane.
Directorul Misiunii Sociale „Diaconia”, Igor Belei: „Masa Bucuriei” a devenit o tradiție frumoasă de mobilizare și un simbol de solidaritate în sprijinul oamenilor marcați de sărăcie, singurătate și foame. O masă caldă, care e de fapt o nevoie primară, a ajuns singura preocupare a zilei de azi și de mâine pentru sute de bătrâni. Avem toată încrederea că în acest an vom reuși să fim mai mulți la „Masa Bucuriei”, iar darul adus de fiecare, prin timpul dedicat sau printr-o donație, va fi un prilej frumos de a deschide ușa bătrânilor singuratici cu mult așteptatul salut „Hristos a înviat!”.
Toate resursele acumulate în campanie se vor transforma în prânzuri calde distribuite la cantine pentru parcursul întregului an și în pachete alimentare împărțite în ajun de Paști bătrânilor și persoanelor din familiilor social-vulnerabile.
În 2016 în cadrul campaniei au fost adunate 32 de tone de produse alimentare din care au fost distribuite 1630 de pachete cu produse alimentare, iar zilnic 300 de bătrâni au primit un prânz gratuit asigurat în cadrul celor 6 cantine ale organizațiilor implicate în campanie.
În acest an, „Masa Bucuriei” va avea loc în 100 de magazine din 20 de localități din întreaga țară: Chișinău, Bălți, Cahul, Edineț, Căușeni, Cantemir, Ungheni, Boghenii - Vechi, Ștefan-Vodă, Strășeni, Călărași, Soroca, Hâncești, Dondușeni, Ialoveni, Cricova, Stăuceni, Strășeni, Florești și Ucrainca.
Posibilități de implicare în campania „Masa Bucuriei”:
- Aplică în calitate de voluntar completând formularul online.
- Donează pentru susținerea cantinelor sociale pe e-donațiisau prin intermediul terminalelor de plată MMPS, QIWI și Netto Pro. Costul unui prânz la cantina mobilă este de 15 lei, iar cu 400 de lei asigur hrana unui bătrân pentru o lună.
- Pe 8 aprilie, donează produse alimentare în unul dintre magazinele implicateîn campanie.
Susține campania „Masa Bucuriei”! Bătrânețea și sigurătatea pot fi învinse prin solidaritate umană.