În 2017, în UE au intrat 4,4 milioane de migranți. Țările cu cea mai mare pondere a acestora

  • 21 Martie 2019 11:19
În 2017, în UE au intrat 4,4 milioane de migranți. Țările cu cea mai mare pondere a acestora

În 2017, în țările Uniunii Europene au intrat 4,4 milioane de migranți, total care include migrația în interiorul Uniunii, arată date publicate joi de Eurostat, citate de Agerpres.

Biroul de statistică al Uniunii Europene a înregistrat 2,8 milioane de migranți în cele 28 de state membre, proveniți din afara Uniunii, precum și 1,9 milioane de oameni care se aflau deja într-un stat membru și au migrat în altul. În același timp, 3,1 milioane de migranți au părăsit unul din statele UE.

Din totalul de 4,4 milioane de migranți, două milioane erau cetățeni ai unor țări din afara UE; 1,3 milioane erau cetățeni ai altor țări membre ale Uniunii; aproximativ un milion au migrat într-o țară membră unde dețineau deja cetățenia; circa 11.000 erau apatrizi.

În 22 de țări din UE au fost înregistrați mai mulți imigranți decât emigranți. În șase țări - Bulgaria, Croația, Letonia, Lituania, Polonia și România - emigrația a depășit imigrația.

Cea mai mare pondere a imigrației s-a consemnat în Malta (46 de imigranți la 1000 de locuitori), urmată de Luxemburg (41 la 1000).

Cea mai mare pondere a emigrației în 2017 s-a întregistrat în Luxemburg (23 de emigranți la 1000 de locuitori); pe locurile următoare s-au clasat Cipru (18 la 1000), Lituania (17 la 1000) și Malta (15 la 1000).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
17,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:54 %
Vint:3,09 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
12
Sat
14
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău