În 2017, autoritățile prognozează o creștere economică de până la 6,5%. Experții sunt mai rezervați

  • 31 Ianuarie 2017 13:39
În 2017, autoritățile prognozează o creștere economică de până la 6,5%. Experții sunt mai rezervați

Ministerul Economiei prognozează o creștere economică între 3,5% și 6,5% în acest an, majorarea semnificativă a exporturilor și a investițiilor străine directe. Pe de altă parte, experții sunt mai rezervați, considerând că, în realitate, creșterea economică va fi mult mai mică. 

O creștere de 3,5% reprezintă scenariul pesimist prognozat de Ministerul Economiei, care se așteaptă la  o dezvoltare mai robustă a economiei în acest an, a declarat ministrul Octavian Calmâc. El a precizat că Ministerul prognozează și o majorare, cu 30%, a investițiilor străine directe, urmând să ajungă la 250 de milioane de dolari, iar volumul exporturilor ar urma să crească cu peste 10 la sută.

Totodată, Octavian Calmâc a prezentat și prioritățile Ministerului Economiei pentru acest an. Printre acestea se numără îmbunătățirea colaborării economice atât cu Estul cât și cu Vestul, ameliorarea climatului de afaceri, creșterea competitivității economiei naționale, dar și sectorul energetic.

În același timp, analistul economic Viorel Chivriga susține că prognozele Guvernului sunt prea optimiste și nu există premise pentru a aștepta evoluții spectaculoase, în special o creștere calitativă a economiei. 

Amintim că în anul 2015 economia moldovenească s-a redus cu aproape un procent, iar în primele nouă luni ale anului trecut Produsul Intern Brut a crescut cu 3,3 la sută. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău