IMSP CNAMUP: Peste 30 persoane cu insolații au solicitat ambulanța de la începutul săptămânii

  • 19 Iulie 19:11
IMSP CNAMUP: Peste 30 persoane cu insolații au solicitat ambulanța de la începutul săptămânii

IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească informează că de la începutul săptămânii, 97 persoane cu urgențe generate de agenții fizici, chimici și de mediu au solicitat intervenția ambulanței.

Echipele de asistență medicală urgentă au intervenit la 32 pacienți care au suferit insolații, dintre care 4 copii. Vârsta pacienților a fost cuprinsă între 4 – 82 de ani. Din numărul total de solicitanți, 21 persoane au fost de gen masculin și 11 de gen feminin.
 
După evaluarea stării generale a pacienților, s-a stabilit diagnosticul prezumtiv „Insolație de gradul I și/sau II”. Menționăm, că tuturor solicitanților li s-a acordat asistența medicală urgentă la etapa de prespital, iar 23 pacienți, inclusiv 3 copii au fost transportați la spitalele din țară pentru tratament corespunzător.
 
Insolația se manifestă prin următoarele simptome: amețeală; senzație de leșin; durere de cap; temperatură corporală crescută; lipsa transpirației; piele roșie, uscată; respirație rapidă; puls rapid și zgomotos; senzație de greață și vomă; slăbiciune și crampe musculare; convulsii, inconștiență.
 
În această ordine de idei, IMSP CNAMUP vine cu o serie de recomandări:
evitați expunerea la soare între orele 11:00 – 18:00
purtați pălărie de soare, haine lejere, din fibre naturale, de culori deschise
evitați activitățile fizice în aer liber care necesită un consum mare de energie
aveți grijă de copii, vârstnici, persoane cu boli cronice, în special cardiace, sau cu dizabilități
consumați lichide suficiente (minim 2 litri de apă pe zi)
nu consumați alcool, cafea și băuturi cu conținut ridicat de zahăr
consumați fructe și legume proaspete care conțin o cantitate mare de apă.
 
IMSP CNAMUP recomandă cetățenilor să aibă grijă de sănătatea lor și a celor dragi, iar în caz de urgență să apeleze imediat la Serviciul 112.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
5,52
Ploaie ușoară
Umiditate:82 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău