IMPACTUL temperaturilor ridicate din ultimele zile

  • 16 Februarie 2016 18:53
IMPACTUL temperaturilor ridicate din ultimele zile

Temperaturile ridicate din această perioadă favorizează răspândirea virușilor și în special a celor gripali, atenționează reprezentanții din domeniul sănătății publice.

Potrivit acestora, în prezent în Republica Moldova aproape 200 de persoane suferă de gripă, iar peste 13 mii au contactat infecții respiratorii. Meteorologii susțin că chiar dacă de mâine temperaturile vor scădea cu 10 grade, minimele în următoarele două săptămâni nu vor coborî sub zero grade.

Șase persoane și-au pierdut viața din cauza complicațiilor provocate de gripă în această iarnă, iar trendul este unul în creștere și se va menține pentru încă cel puțin 3 săptămâni, atenționează specialiștii în domeniul sănătății. Potrivit lor, temperaturile primăvăratice sunt o cauză a răspândirii rapide a gripei în rândul populației.

”Această temperatură ridicată duce la o mai mare mobilitate a populației, diferite vizite, sau manifestări publice, ceea ce duce la sporirea gradului de a contracta această infecției. Având în vedere că în Republica Moldova încă de săptămâna trecută s-a depășit gradul epidemic, riscul de contractare se păstrează”, a declarat Constantin Spânu, directorul adjunct al Centrului Național de Sănătate Publică.

Specialiștii recomandă evitarea spațiilor aglomerate, aerisirea frecventă a încăperilor, și adresarea cât mai rapidă la medic de la primele simptome. De la începutul sezonului rece, potrivit datelor Centrului Național de Sănătate Publică, aproape 500 de persoane s-au îmbolnăvit de gripă.

Meteorologii susțin că după ce săptămâna aceasta minimele vor coborî până la zero grade,  de săptămâna viitoare maximele vor ajunge din nou la 15 grade cu plus.

”Dacă astăzi sunt deja 21 de grade pentru mâine sunt prognozate 6-11 grade Celsius, urmând ca temperatura să coboare până la 3-8 grade Celsius.  După daca de 21 februarie temperaturile vor crește până la 10-15 grade Celsius. Temperaturile minime acestea vor oscila în jurul valorii de zero grade, cu precipitații prevăzute pentru 19, 20 și 21 februarie, pe alocuri și sub formă de zăpadă”, a declarat sinopticianul de serviciu, Natalia Canțer.

Astfel de temperaturi ridicate în luna februarie se înregistrează la fiecare 15-20 de ani, potrivit meteorologilor. Recordul pentru luna februarie a fost atins în anul 1990, când pe 26 februarie s-au înregistrat 23 de grade.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-5,76
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău