Îmbunătățirea mecanismului de prevenire și combatere a relelor tratamente în detenție, discutată în cadrul unui Atelier de lucru
-
12 Ianuarie 2023 16:03
Secretara de stat a Ministerului Justiției, Nadejda Burciu a organizat un Atelier de lucru în incinta Centrului de instruire al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) cu genericul „Prevenirea relelor tratamente în instituțiile penitenciare”, anunță Ministerul Justiției.
Activitatea a avut drept scop identificarea modalităților de realizare a recomandărilor prezentate în „Raportul de evaluare a mecanismului de prevenire și combatere a relelor tratamente în sistemul penitenciar din Republica Moldova” prezentat de „Promo-LEX” la sfârșitul anului trecut.
În cadrul atelierului au fost discutate concluziile formulate în raport, precum și nivelul de acceptare și capacitatea de implementare a recomandărilor. De asemenea, au fost analizate observațiile preliminare ale Comitetului European pentru Prevenirea Torturii în scopul diminuării cazurilor de rele tratamente în sistemul penitenciar, în urma vizitei efectuate în decembrie 2022.
La Atelierul de lucru au participat conducerea ANP, șefi de direcții ANP și directori ai instituțiilor penitenciare vizate în raport, reprezentanți ai Asociației „Promo-LEX” și Oficiului Avocatului Poporului.