Zăpada și gheața din această fotografie hibernală, realizată la 3 februarie 2012, reflectă suficientă lumină de la stele, Lună și auroră pentru a face vizibile detalii ale peisajului. În dreapta jos se poate observa un cerc de gheață pe lacul înghețat care acoperă craterul de impact Manicouagan (70 de kilometri în diametru). La suprafața Pământului sunt vizibile luminile unor mici așezări, printre care orașul minier Labrador City dar și Royal Canadian Air Force din Goose Bay, la Marea Labrador.

Aurorele boreale, denumite și "luminile nordului", sunt fenomene luminoase care se manifestă atunci când particule încărcate electric din magnetosfera terestră sunt accelerate de furtuni solare. Particulele încărcate electric se ciocnesc cu atomi din atmosferă. Culorile verde și roșu ale aurorei, spre exemplu, sunt rezultatul eliberării de fotoni de către atomii de oxigen din atmosferă.

Craterul Manicouagan este unul dintre cele mai vechi cratere de impact de pe Terra și totodată cel mai mare astfel de crater vizibil. Conform geologilor, un asteroid relativ mare a lovit Pământul în urmă cu aproximativ 214 milioane de ani, producând un crater cu diametrul de 100 de kilometri.

Impactul a provocat o undă de șoc care s-a răspândit în toate direcțiile, fiind însoțită de vânturi de mare viteză. În apropierea zonei de impact, viteza vântului depășea 1.000 km/h. Unda de șoc și vânturile puternice au ucis plantele și animalele pe o distanță de aproximativ 560 de kilometri în jurul epicentrului. În urma procesului de eroziune exercitat de gheață și de alți factori, de-a lungul milioanelor de ani, craterul Manicouagan a ajuns să aibă un diametru de aproximativ 70 de kilometri.