Iker Casillas (FC Porto), operat de urgență după ce a suferit un infarct

  • 01 Mai 2019 19:44
Iker Casillas (FC Porto), operat de urgență după ce a suferit un infarct

Iker Casillas, celebrul portar spaniol al echipei FC Porto și o emblemă a clubului Real Madrid, a fost operat de urgență miercuri după ce a suferit un infarct de miocard, fiind în afara pericolului, a anunțat presa portugheză, citată de cotidianul L'Equipe, scrie Agerpres.


În vârstă de 37 de ani, Casillas a fost spitalizat de urgență miercuri, după ce a suferit un "infarct acut de miocard" la antrenament.

Conform clubului FC Porto, el a fost operat și se află într-o stare stabilă.

Mesaje de susținere de la fostele sale echipe, coechipieri și personalități ale sportului au invadat rețelele de socializare, Real Madrid exprimându-și speranța de a-l vedea pe "eternul său căpitan recuperându-se cât mai repede posibil".

Sosit la Porto în vara anului 2015, fostul mare portar al naționalei Spaniei, cu care a cucerit două titluri de campion european (2008, 2012) și unul mondial (2010), și-a prelungit contractul cu un an la finalul stagiunii trecute, după ce a cucerit titlul de campion al Portugaliei cu Porto.

 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
-3,37
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:4,12 m/s
Sat
-0
Sun
-0
Mon
-0
Tue
0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău