Igor Munteanu, despre intenția Rusiei de a acorda cetățenia rusească persoanelor care s-au născut în URSS

  • 13 Martie 2017 12:44
Igor Munteanu, despre intenția Rusiei de a acorda cetățenia rusească persoanelor care s-au născut în URSS

Cetățenii Republicii Moldova care s-au născut în fosta Uniune Sovietică vor putea să obțină mai ușor cetățenia Federației Ruse. O inițiativă legislativă în acest sens a fost aprobată de către Comitetul Dumei de Stat pentru Naționalități al Rusiei.

Unii experții de la Chișinău consideră că prin această pașaportizare, Federația Rusă vrea să-și extindă influența și să revendice niște drepturi speciale asupra teritoriului fostei URSS.

Inițiativa legislativă facilitează obținerea cetățeniei de către persoane care vorbesc limba rusă. Documentul prevede modificări la legile „Cu privire la cetățenia Federației Ruse” și „Cu privire la statutul juridic al cetățenilor străini în Federația Rusă”. Legiuitorii au propus să-i includă la categoria „vorbitori de limbă rusă” pe cetățenii care s-au născut în URSS, precum și pe cei care au rude născute în Rusia.

Directorul executiv al IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, consideră că prin acest instrument de pașaportizare rapidă a cetățenilor, Federația Rusă transmite semnalul că ar vrea să se extindă din nou politic și militar asupra teritoriilor statelor care au făcut parte din URSS.

”S-ar putea ca Federația Rusă să trateze această șmecherie legislativă pentru ca să-și facă prezența consulară mai puternică în aceste țări, inclusiv în Republica Moldova. Federația Rusă încearcă de mai mulți ani la rând să obțină un consulat general în Transnistria, o regiune separatistă, necunoscută, dar prezența indirectă a diplomaților săi consulari în această regiune s-a făcut chiar și fără acceptul Republicii Moldova, ajungându-se la situația în care sunt peste 200 de mii de cetățeni locuitori transnistreni sunt cetățeni ai Federației Ruse, ceea ce îi permite ei să considere că are un drept special de a-i apăra pe teritoriul altor state”, a declarat Igor Munteanu.

În opinia lui Igor Munteanu, Federația Rusă încearcă să folosească pașaportizarea ca un instrument de intervenție politică pe afacerile interne.

„A fost o intervenția din Georgia, a fost anexarea Crimeii, a avut loc un sprijin masiv pentru rebelii din regiunile din Ucraina de Est, putem vedea că această politică de pașaportizare forțată sau rapidă prin încetățenirea unor populații, îi ajută Federației Ruse să-și extindă influența și să revendice niște drepturi speciale asupra teritoriului fostei URSS”, potrivit lui Igor Munteanu. 

Pentru a intra în vigoare, acest proiect de facilitarea a obținerii cetățeniei Federației Ruse trebuie să fie analizat și de alte comitete iar apoi votat în Dumă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:63 %
Vint:3,09 m/s
Sat
14
Sun
15
Mon
17
Tue
17
Wed
17
Arhivă Radio Chișinău