Igor Grosu și Alexandr Stoianoglo, înregistrați oficial în cursa pentru funcția de președinte al Parlamentului
-
22 Octombrie 16:07

Comisia specială pentru organizarea alegerilor președintelui Parlamentului a anunțat înregistrarea oficială a două candidaturi pentru această funcție. În urma examinării dosarelor depuse și a verificării respectării rigorilor legale, au fost eliberate certificatele de înregistrare pentru Igor Grosu, înaintat de Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), și pentru Alexandr Stoianoglo, desemnat de Fracțiunea parlamentară Alternativa, comunică MOLDPRES.
Veronica Roșca, președinta comisiei speciale, a menționat că decizia a fost luată după analizarea hotărârilor fracțiunilor și a acordurilor scrise ale candidaților. Comisia a constatat că dosarele sunt complete și conforme cerințelor prevăzute de Regulamentul Parlamentului.
Potrivit procedurii, după înregistrarea oficială, candidații la funcția de președinte al Parlamentului au fost prezentați plenului.
Igor Grosu a ținut un discurs în fața colegilor deputați, în care a menționat că țara noastră trebuie să devină parte a familiei europene până în anul 2028.
„Este datoria generației noastre să nu pierdem șansa integrării europene. Vă mulțumesc că, prin votul vostru onest, am păstrat direcția de dezvoltare pe care a pornit Republica Moldova. Votul din 28 septembrie este o dovadă clară că oamenii își doresc să trăiască în pace și bunăstare, în rândul țărilor europene”, a spus Grosu.
El a subliniat că noul Parlament are în față patru ani „plini de provocări”, în care trebuie să demonstreze că Republica Moldova este o țară europeană, pregătită să adere la Uniunea Europeană.
„Ne angajăm să semnăm Tratatul de aderare la Uniunea Europeană până în 2028, înainte de finalul celui de-al doilea mandat al președintei Maia Sandu. Moldova este gata să avanseze în negocierile de aderare. Știu că drumul nu e deloc ușor, dar atunci când noi, moldovenii, credem în ceva, suntem de neoprit. Este o șansă unică - să devenim Parlamentul integrării europene”, a afirmat el.
În discursul său, Igor Grosu a menționat că prioritățile noului Legislativ vor fi creșterea nivelului de trai, modernizarea instituțiilor publice, susținerea economiei și industrializarea agriculturii.
„Ne propunem să ridicăm standardele de viață, să modernizăm instituțiile și să facem investiții care să asigure creșterea economică. În următorii ani, cu sprijinul prietenilor noștri europeni, vom construi drumuri și spitale, vom moderniza școli și universități. Vom stimula exporturile și dezvoltarea companiilor noastre. Avem o șansă reală de a transforma Moldova în ceea ce nu s-a reușit în ultimii 30 de ani”, a spus Grosu.
Președintele PAS a transmis și un mesaj de unitate către opoziție, chemând la cooperare și responsabilitate comună.
„Haideți să ne angajăm să guvernăm pentru toți cetățenii, indiferent cu cine au votat. Vă rog să construim punți între noi și să muncim pentru binele comun al Republicii Moldova. Calea europeană nu este a PAS-ului și nici a unui partid anume. Este decizia cetățenilor Republicii Moldova, iar noi trebuie să lucrăm pentru ceea ce au ales ei”, a conchis Igor Grosu.
După discurs, Igor Grosu a răspuns la întrebările deputaților.
Alexandr Stoianoglo a ținut un discurs scurt și i-a îndemnat pe deputați la unitate și cooperare.
„În primul rând, adresez sincere mulțumiri colegilor din Fracțiunea Alternativa pentru încrederea acordată prin înaintarea candidaturii mele la funcția de președinte al Parlamentului Republicii Moldova. Sunt conștient de rezultatul previzibil al votului de astăzi, însă privesc acest moment nu ca pe o competiție, ci ca pe un pas important spre consolidarea dialogului politic și a echilibrului democratic în țara noastră. Opoziția are nevoie de spațiu, de respect și de posibilitatea reală de a-și exercita rolul constituțional. Astăzi, facem un gest simbolic, dar semnificativ - acela de a demonstra că, în Republica Moldova, poate exista respect reciproc între majoritate și opoziție, că putem construi un Parlament în care opiniile diferite să nu fie privite ca o amenințare, ci ca o resursă pentru democrație. Ne așteaptă, fără îndoială, dezbateri dificile și contradicții deschise, dar tocmai prin aceste procese putem clădi o cultură politică matură, bazată pe echilibru, transparență și respect pentru alegători – pentru cei care stau în spatele fiecărei fracțiuni. Sunt convins că, prin eforturi comune, opoziția parlamentară își va putea asuma în mod real segmentul său de responsabilitate – în special în domenii esențiale precum funcționarea mass-mediei, activitatea Comisiei Electorale Centrale și controlul instituțiilor publice. Este momentul ca opoziția să demonstreze maturitate politică, unitate și capacitatea de a acționa constructiv, nu fragmentat. De aceea, fac un apel către toți colegii deputați: să renunțăm la practica confruntărilor sterile, la căutarea permanentă a dușmanilor politici. Țara are nevoie de stabilitate, cooperare și soluții”, a opinat Stoianoglo.
Potrivit procedurii, președintele Parlamentului urmează să fie ales prin vot secret. Pentru organizarea scrutinului a fost constituită o comisie specială alcătuită din 11 membri. Din componența acesteia fac parte șase reprezentanți ai Fracțiunii PAS și câte un membru desemnat de fiecare dintre celelalte cinci fracțiuni parlamentare de opoziție.