Igor Grosu: Scopul protestului de astăzi este să pună R. Moldova la dispoziția Rusiei ca aceasta să fie folosită în războiul împotriva Ucrainei

  • 12 Martie 2023 18:01
Igor Grosu: Scopul protestului de astăzi este să pună R. Moldova la dispoziția Rusiei ca aceasta să fie folosită în războiul împotriva Ucrainei

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat într-o postare pe facebok, că astăzi, 12 martie, a avut loc „încă o tentativă de destabilizare a țării din partea unor partide politice și grupări criminale asociate care, folosindu-se de necazurile oamenilor, au organizat o manifestație cu multiple încălcări în centrul capitalei”, scrie Radio Chișinău.

 „Poliția a raportat numeroase încălcări grave. Am fost cu toții martori cum organizatorii acestor proteste nu au asigurat desfășurarea protestului în cadrul legal, inclusiv au fost descoperite obiecte interzise desfășurării unui protest pașnic și au încercat să provoace polițiștii. În ultima perioadă, MAI, Poliția de Frontieră, Serviciul Vamal și SIS practic zilnic deconspiră scheme care au drept scop să deturneze liniștea la noi în țară. Așa cum am mai spus și anterior, scopul acestor acțiuni este răsturnarea ordinii constituționale, schimbarea puterii legitime de la Chișinău, care să pună țara noastră la dispoziția Rusiei, pentru a opri procesul de integrare europeană, dar și pentru ca Moldova să poată fi folosită de Rusia în războiul ei împotriva Ucrainei”, a subliniat Igor Grosu.

El a menționat că „toți cei care participă în aceste acțiuni îndreptate împotriva statului Republica Moldova - elemente externe, membri ai partidelor politice și grupărilor criminale, și toți cei care îi protejează pe aceștia, trebuie să fie trași la răspundere”.

La Chișinău au avut loc duminică, 12 martie, proteste organizate de Mișcarea pentru Popor, formată în jurul Partidului Șor.

În timpul protestelor au avut loc altercații nesemnificative cu poliția.

Manifestațiile s-au desfășurat pe fundalul declarațiilor poliției de la Chișinău care a anunțat că a destructurat o rețea de persoane coordonate de la Moscova ce urmau să creeze haos în R.Moldova. Partidul Șor a acuzat autoritățile de faptul că ar împiedica cetățenii să-și exercite dreptul la întruniri.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie puternică
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău