Igor Grosu: Opțiunea pentru integrarea europeană reflectă alegerea unui model bazat pe pace, prosperitate și respect
-
24 Decembrie 2025 16:20
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, consideră că anul 2025 a fost unul decisiv pentru Republica Moldova, în care cetățenii au demonstrat maturitate civică și au promovat cu succes „examenul” alegerilor și deciziilor asumate.
Potrivit lui Igor Grosu, anul care se încheie a fost marcat de menținerea păcii și de consolidarea capacității societății de a decide independent direcția de dezvoltare a statului, transmite infotag.md.
„Am promovat cu toții examenul și am luat decizii fără ca nimeni să ne dicteze ce model de țară și de societate să urmăm. Anul 2025 a consolidat alegerea cetățenilor în favoarea drumului european al Republicii Moldova”, a declarat președintele Parlamentului.
Igor Grosu a subliniat că opțiunea pentru integrarea europeană reflectă alegerea unui model bazat pe pace, prosperitate și respect pentru viața umană, care va continua să determine direcția de dezvoltare a statului.
Totodată, șeful Legislativului a menționat că, în 2025, Republica Moldova a făcut un pas important în relațiile cu Uniunea Europeană, prin lansarea fazei tehnice a negocierilor de aderare.
„Deschiderea negocierilor la nivel tehnic este un moment esențial, care presupune un volum mare de muncă pentru Parlament, inclusiv adoptarea și armonizarea legislației naționale cu cea europeană”, a precizat Grosu.
Referindu-se la activitatea Parlamentului, acesta a evidențiat progresele înregistrate în domenii precum ecologia, reîmpădurirea, acordurile internaționale, agricultura, irigațiile, educația și energia.
El a subliniat necesitatea identificării unor soluții rapide în contextul schimbărilor climatice și al asigurării securității energetice.
Pentru anul 2026, Igor Grosu a anunțat drept priorități o mai bună organizare a activității parlamentare, intensificarea diplomației parlamentare și continuarea reformelor în contextul integrării europene.
„Trebuie să fim mai eficienți în organizarea internă și mai activi în stabilirea contactelor cu parlamentele statelor membre ale UE”, a menționat acesta.
Președintele Parlamentului a reiterat că pacea și coeziunea socială rămân obiectivele principale ale Republicii Moldova.
„Atunci când există pace și coeziune, putem construi, merge mai departe și crea lucruri frumoase acasă”, a concluzionat Igor Grosu.

