Igor Grosu condamnă atacul rusesc asupra Ucrainei: „Un război nedrept, cu victime nevinovate”

  • 25 Mai 2025 16:47
Igor Grosu condamnă atacul rusesc asupra Ucrainei: „Un război nedrept, cu victime nevinovate”

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a condamnat dur atacul de proporții lansat de Federația Rusă asupra Ucrainei în noaptea trecută, soldat cu zeci de răniți și victime, inclusiv copii. Într-un mesaj postat pe Facebook, oficialul moldovean a calificat acțiunile Kremlinului drept „atrocități” și a exprimat solidaritatea totală a Republicii Moldova cu poporul ucrainean.

„Noaptea trecută a fost una grea pentru mii de cetățeni ucraineni. Peste 300 de drone și 60 de rachete au fost lansate asupra a mai bine de 30 de orașe și sate din Ucraina, într-un atac masiv și nemilos orchestrat de regimul de la Kremlin”, a scris Grosu.

Potrivit acestuia, regiunile Kiev, Jitomir, Hmelnițki, Ternopil, Cernihiv, Sumi, Odesa, Poltava, Dnipro, Mykolaiv, Harkiv și Cerkași au fost „lovite fără cruțare”, iar printre victime se numără și copii. El și-a exprimat compasiunea față de cei afectați și a transmis condoleanțe familiilor îndoliate.

„Astfel de atrocități nu mai pot continua. Este un război nedrept, în care zi de zi își pierd viața oameni nevinovați”, a adăugat președintele Parlamentului.

Igor Grosu a reafirmat sprijinul neclintit al Republicii Moldova pentru Ucraina și angajamentul ferm pentru apărarea libertății, păcii și suveranității acesteia.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
21,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:58 %
Vint:0,08 m/s
Wed
21
Thu
22
Fri
18
Sat
13
Sun
14
Arhivă Radio Chișinău