Igor Grosu a avut o întrevedere de rămas-bun cu ambasadorul Ucrainei, Marko Șevcenko
-
23 Iulie 21:05
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere de rămas-bun cu ambasadorul Ucrainei, Marko Șevcenko. Șeful legislativului i-a mulțumit diplomatului ucrainean pentru buna relație stabilită pe durata mandatului său în Republica Moldova, potrivit serviciului de presă al Parlamentului.
„Au fost patru ani complicați, marcați de pandemie și de un război nemilos al Federației Ruse în Ucraina, însă ne-am unit eforturile și am asigurat pacea și siguranța atât a moldovenilor, cât și a ucrainenilor. În toți acești ani, am reușit să organizăm mai multe evenimente comune cu implicarea deputaților, a oamenilor de cultură, a refugiaților, dar și să votăm legi care să le îmbunătățească șederea ucrainenilor la noi”, a subliniat Președintele Parlamentului.
În cadrul discuțiilor au fost trecute în revistă și prioritățile setate pentru perioada imediat următoare. „Cu certitudine, drumul nostru comun este de a face parte din marea familie europeană”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.