Igor Grosu: „Rusia nu mai este o țară de încredere care ar putea să își respecte condițiile contractuale”

  • 01 August 2022 12:40
Igor Grosu: „Rusia nu  mai este o țară de încredere care ar putea să își respecte condițiile contractuale”

Rusia nu  mai este o țară de încredere care ar putea să își respecte condițiile contractuale, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, referindu-se la livrarea gazelor rusești.

În cadrul unei întâlniri cu locuitorii din satul Gura Camencii, raionul Florești, el a spus că autoritățile caută soluții pentru aprovizionarea cu gaze a Republicii Moldova, iar România este primul stat la care vom apela în acest sens.

„Situația nu este simplă, toți aleargă și caută gaz, inclusiv noi. De la ruși sigur că vom cumpăra, dar nu numai de la ruși. Pentru că anul trecut ne-au făcut o surpriză pe care noi nu am uitat-o. Noi credem că e posibil să ne-o mai facă. Dacă au făcut-o la nemți, ce ar fi să ne-o facă și nouă. De aceea, căutăm gaz să aducem și din altă parte, și o să aducem, inclusiv din România, fiindcă e aici aproape. Astfel spus, să trecem cu bine de această iarnă”, a spus președintele Parlamentului.

Igor Grosu a mai spus la întâlnirea cu cetățenii că autoritățile își propun plafonarea prețurilor la lemne până la 700 de lei pentru un metru cub, în condițiile crizei energetice.   

Persoanele care se încălzesc cu lemne în timpul iernii pot depune cereri la primăriile locale pentru procurarea lemnului pentru sezonul de iarnă 2022-2023. Cei vulnerabili, precum pensionarii, familii monoparentale, persoane cu dezabilități, au prioritate.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, peste 680 mii de familii se încălzesc cu lemne iarna cu lemne sau cărbune, altele 285 de mii cu gaze naturale, iar circa 165 mii au încălzire centralizată.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:36 %
Vint:6,17 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
10
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău