Igor Dodon vrea adoptarea legii „agenților străini” și în Republica Moldova

  • 07 August 2024 14:46
Igor Dodon vrea adoptarea legii „agenților străini” și în Republica Moldova

Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, se pronunță în favoarea adoptării unei legii a  „agenților străini”.

Într-o postare pe Telegram, acesta scrie că „Avem nevoie de o lege precum cea adoptată în Georgia. Avem nevoie de instrumente pentru a verifica ce fac organizațiile neguvernamentale în Moldova, care devin o ramură separată a puterii în țara noastră și au chiar mai multă putere decât mass-media și politicienii.”.

În Georgia, procesul de aderare al țării la Uniunea Europeană a fost suspendat, după adoptarea legii 'Cu privire la transparența influenței străine' similară cu legea din Rusia privind 'agenții străini'.

Georgia a primit în decembrie statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, însă aceasta a afirmat în mod repetat că, având în vedere politicile actuale ale guvernului de la Tbilisi, candidatura este practic înghețată.

Adoptarea legii a declanșat o ruptură importantă în relațiile dintre Georgia, din 1991 unul dintre cele mai pro-occidentale state ex-sovietice, și Occident.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
20,23
Cer acoperit de nori
Umiditate:73 %
Vint:3,18 m/s
Sat
21
Sun
17
Mon
20
Tue
22
Wed
23
Arhivă Radio Chișinău