Igor Dodon: Liceele „Orizont” au fost vândute unei companii din România
-
14 Ianuarie 2020 17:59
Igor Dodon spune că liceele „Orizont” sunt private și că statul, Guvernul, nu are nicio implicare în vânzarea, cumpărarea sau transmiterea acestora.
„Din câte știu eu, aceste licee au fost vândute de proprietari la o companie din România. Statul nu se va implica și nu poate să o facă”, a declarat șeful statului.
Răspunzând la întrebările jurnaliștilor, Igor Dodon a mai spus că la această etapă nu are informații care ar confirma că Interpol, oficiul de la Lion, l-a introdus pe Vladimir Plahotniuc în lista persoanelor căutate internațional. În schimb există confirmare că în această listă se regăsesc Ilan Șor și Constantin Țuțu. „Noi insistăm ca persoanele implicate în diferite fărădelegi în Republica Moldova pe parcursul ultimilor ani să fie dați în căutare internațională de către Interpol”, a declarat Igor Dodon.
Președintele a mai spus că actualmente există o anchetă privind dubla identitate a lui Vladimir Plahotniuc. Ancheta este inițiată de Serviciul de Informații și Securitate fiind implicate Agenția Servicii Publice și Procuratura Generală.
În altă ordine de idei, Igor Dodon a spus că nu vrea să comenteze declarațiile lui Viorel Morari, „persoană care au slujit fostului regim” precum că dânsul ar fi comandat reținerea sa și va lăsa ca organele abilitate să se ocupe de acest lucru.