Igor Dodon a găsit o „fereastră de oportunitate” și vrea ca transnistrenii să participe la alegerile din 2018

  • 17 Februarie 2017 16:53
Igor Dodon a găsit o „fereastră de oportunitate” și vrea ca transnistrenii să participe la alegerile din 2018

Republica Moldova ar trebui să profite de „fereastra de oportunitate” care s-a deschis în reglementarea conflictului transnistrean, susține președintele Igor Dodon într-un interviu pentru postul rusesc „Rossia 24”, citat de INFOTAG.

„Ținând cont de situația regională, acum avem posibilitatea să avansăm în soluționarea acestei probleme”, crede Igor Dodon.

El spune că soluționarea problemei transnistrene are două componente: problemele vitale ale populației și reglementarea politică.

„Respectiv, există două etape ale reglementării. Prima etapă: 2017-2018, când trebuie să soluționăm numeroasele probleme cu care se confruntă populație: pământuri, scoli, comunicații, transport și altele. Am convingerea că vom face față acestor sarcini. A doua etapă: 2019-2010. Pentru început trebuie să ne gândim cum să facem în așa fel încât populația Transnistriei în 2018 să participe la alegerile în Parlamentul Moldovei, să aibă reprezentanții săi. Iar apoi să soluționăm problema politică împreună cu ei”, a precizat Dodon.

În opinia sa, atât Chișinăul, cât și Tiraspol și-ar dori realmente să găsească soluții pentru problemele cu care se confruntă oamenii.

„Despre aceasta am discutat la prima întrevedere cu liderul Transnistriei, Vadim Krasnoselski, pe 4 ianuarie. Apropo, pentru prima dată în istorie eu l-am felicitat cu ocazia victoriei în alegeri. Consider că era necesar să fac aceasta, deoarece el a fost ales de popor”, potrivit lui Igor Dodon.

Referitor la reglementarea politică, el a recunoscut că există divergențe.

„Consider că un stat federativ ar fi o variantă. Poate cuiva nu-i place denumirea, noi trebuie să discutăm. Transnistria deocamdată vorbește de independentă și trebuie să purtăm negocieri în această privință, pentru a găsi o soluție", a precizat Igor Dodon.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
13,24
Câțiva nori
Umiditate:54 %
Vint:3,09 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău