Igor Boțan: Moldova este vizată în mod direct de acțiunile agresive ale Rusiei

  • 27 Septembrie 2022 19:18
Igor Boțan: Moldova este vizată în mod direct de acțiunile agresive ale Rusiei

Escaladarea recentă a conflictului în Ucraina vizează Republica Moldova în mod direct. Pe teritoriul regiunii se află un conflict înghețat de Rusia și această situație creează riscul că următoarea țară implicată în război va fi Moldova. La momentul actual este important ca poporul moldovenesc să reziste în fața acțiunilor întreprinse de Federația Rusă, a menționat Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, la dezbaterea publică cu genericul „Faza nouă a războiului ruso-ucrainean, noile pericole și soluții pentru securitatea regiunii și a Republicii Moldova”. Dezbaterea a fost organizată de Agenția de presă IPN.

Expertul a afirmat că viziunea de refacere a măreției fostei Rusii a apărut în luna aprilie 2005, atunci când președintele rus Vladimir Putin a declarat că destrămarea Uniunii Sovietice este o catastrofă geopolitică. Acum principalul partener al elitei rusești în procesul de refacere a măreției Rusiei este propaganda. El a spus că propaganda trebuia analizată foarte bine și blocată, dar în Republica Moldova nu a fost făcut cumsecade acest lucru.

Igor Boțan a menționat că propaganda rusească promovează ideea că Rusia a fost umilită după înfrângerea în cel de-al treilea Război Mondial (Războiul Rece). „Rusia trebuie să-și revină în hotarele pe care le-a avut Imperiul Rus și Imperiul Sovietic - aceste lucruri ne sunt spuse de propaganda rusească cu text deschis”, a remarcat expertul.

Potrivit lui, conducerea statului ucrainean aleasă democratic a devenit capabilă să convingă comunitatea internațională că Ucraina trebuie ajutată, pentru că revanșismul rusesc reprezintă un risc foarte mare. Dar și poporul ucrainean a fost pregătit să-și apere demnitatea, suveranitatea, independența țării. „În această situație lui Putin nu îi rămâne altceva decât o nouă fază de război în care este amenințată comunitatea internațională cu utilizarea armei nucleare, este efectuată mobilizarea, ceea ce comportă riscuri imense pentru regimul lui Putin, dar în toată această istorie noi înțelegem că suntem amenințați și noi și alte foste republici sovietice. Putem spera că Ucraina rezistă, comunitatea internațională va putea să mențină agresiunea rusească în anumite limite, iar ulterior să fie găsită vreo soluție de deescaladare și revenire la normalitate”, a spus Igor Boțan.

Expertul a menționat că numărul persoanelor din Moldova care susțin agresiunea militară a Rusiei și sunt contra acesteia repetă simpatiile pentru vectorul de integrare europeană și euroasiatică și „acest lucru este unul care trebuie să fie luat în considerare”. „Federația Rusă blochează exporturile noastre agricole pe piața lor, ne amenință cu sistarea livrărilor de gaze, prețurile cresc din această cauză. Am fost curios să constat că 87% din cetățeni conștientizează că greutățile economice cu care se confruntă Republica Moldova sunt provocate de acest război, dar noi nu știm cum vor reacționa cetățenii atunci când, de exemplu, după 1 octombrie vom avea sistare de gaze”, a spus Igor Boțan.

„Odată cu primirea statutului de țară candidat, ar fi cea mai mare eroare care am comite-o noi ca societate dacă ne-am lăsa acum copleșiți de greutățile care vin de pe urma acțiunilor Federației Ruse și nu am rezista pentru ca să ne creăm un viitor cert în cadrul Uniunii Europene”, a conchis expertul.

Dezbaterea publică la tema „Faza nouă a războiului ruso-ucrainean, noile pericole și soluții pentru securitatea regiunii și a Republicii Moldova”, organizată de IPN, a fost ediția a 262-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-0,04
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:2,06 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău