IDIS "Viitorul" | Fonduri insuficiente pentru Dezvoltarea Regională
-
18 Octombrie 2016 13:53
Autoritățile locale au capacități reduse de atragere a proiectelor investiționale, iar Fondul de Dezvoltare Regională are un buget limitat și nu răspunde nevoilor de dezvoltare ale localităților din Republica Moldova, se arată într-o cercetare realizată de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale ”Viitorul”.
Autorul studiului recomandă majorarea acestui fond și o reformă a administrației locale.
Fondul Național de Dezvoltare Regională se calculează anual raportat la veniturile din Bugetul de stat, reprezentând un procent din acesta. În Strategia de dezvoltare regională pentru anii 2013-2015 a fost planificată implementarea proiectelor în valoare totală de peste un miliard 255 de milioane de lei, dar au fost alocate, în final, numai 556 de milioane de lei. Autorul cercetării, Veaceslav Berbeca, a subliniat că autoritățile au mizat pe sprijin financiar extern atunci când au elaborat strategia și a recomandat majorarea Fondului de dezvoltare regională de la un procent din Bugetul de stat, la 2-3 la sută.
Reprezentantul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Eduard Ungureanu, a explicat, pe de altă parte, că autoritățile locale ar trebui să caute finanțare și din alte surse, nu doar din acest fond.
”Premiza noastră este nu de a finanța proiectele în întregime din Fondul național de dezvoltare regională, dar de a veni cu o parte din contribuție din fond, pentru a atrage alte fonduri nu numai naționale, dar și fonduri externe”, a declarat Eduard Ungureanu.
Acest lucru este dificil de realizat, în condițiile în care autoritățile locale au capacități reduse de a elabora proiecte și de a atrage fonduri externe, a menționat expertul Veaceslav Berbeca.
”Trebuie de dezvoltat mecanisme pentru a sprijini autoritățile administrațiilor publice locale, vorbim și despre descentralizarea financiară. Această fragmentare execesivă este în defavoarea implementării eficiente a politicii de dezvoltare regională. Este important de realizat această reformă teritorial-administrativă, fiind că avem foarte multe unități teritoriale foarte mici”, a declarat Veaceslav Berbeca.
O nouă Strategie de dezvoltare regională pentru anii 2016-2020 a fost votată în Parlament în prima lectură, la 13 octombrie 2016, având obiectivul de a stimula creșterea economică în regiuni. O altă strategie adoptată de asemenea pentru anii 2016-2020, referitoare la reformarea administrației publice, prevede reducerea fragmentării structurii administrativ-teritoriale.