Hramul orașului Chișinău. Programul evenimentelor de astăzi, 15 octombrie
-
15 Octombrie 2022 11:02
Anul acesta, Hramul orașului Chișinău este sărbătorit timp de două zile. După ce ieri, 14 octombrie, chișinăuienii, dar și oaspeții capitalei s-au bucurat de expoziții, târguri și alte activități organizate în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” și Piața Marii Adunări Naționale, evenimentele dedicate orașului vor continua și astăzi.
Astfel, în Piața Marii Adunări Naționale, de la ora 11.00 va fi prezentată colecția „Cântece despre Chișinău”.
De la ora 14.00, va avea loc un concert-dedicație pentru Chișinău cu participarea colectivelor artistice din cadrul instituțiilor de învățământ din municipiu, Ansamblul de dansuri populare „Mărțișor” etc.
Începând cu ora 18.00, se va desfășura caleidoscopul muzical „EU sunt Chișinău!”, unde vor evolua: Formația „Cristal”, cu Aurica și Valeriu Cordineanu, Ricu Vodă, Formația „Megapolis”, solist: Sergiu Țurcan.
Între orele 19.30 și 20.15, va fi prezentat recitalul „Cristofor Aldea-Teodorovici Orchestra”.
Iar de la ora 20.30, va fi prezentat spectacolul folcloric „Chișinău - Acasa sufletelor noastre” cu Mihai Ciobanu, Maria Iliuț și „Crenguță de Iederă”, Veta Ghimpu-Munteanu, Igor Rusu, Constantin Moscovici, Doina Sulac, Marin Ganciu, Viorica Lupu, „DoReDoS”, ansamblul etnofolcloric „Romanița”.
Seara se va încheia cu recitalul „Lupilor lui Calancea”, programat pentru ora 22.15.