Hotărârea privind alegerea Președintelui Parlamentului a fost publicată în Monitorul Oficial
-
24 Octombrie 09:31
Hotărârea Parlamentului privind alegerea lui Igor Grosu în funcția de președinte al Parlamentului a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Documentul confirmă rezultatele votului din 22 octombrie 2025, prin care deputații au ales noua conducere a Legislativului, comunică MOLDPRES.
Potrivit Hotărârii nr. 262, Parlamentul a luat act de Procesul-verbal nr. 5 și de Hotărârea nr. 5 ale Comisiei speciale pentru efectuarea alegerii Președintelui Parlamentului, prin care deputatul Igor Grosu a fost declarat ales în această funcție.
„Se constată alegerea în funcția de Președinte al Parlamentului a domnului deputat Igor Grosu. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării”, se arată în documentul publicat în Monitorul Oficial.
Totodată, a fost publicată și Hotărârea nr. 261 privind instituirea Comisiei speciale pentru efectuarea alegerii Președintelui Parlamentului.
Comisia a fost formată din deputați ai tuturor fracțiunilor parlamentare, inclusiv ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Blocului Politic „Alternativa”, Partidului „Democrația Acasă” și Partidului „Partidul Nostru”. Printre membrii acesteia s-au numărat deputații Artemie Cătănoi, Veronica Roșca, Petru Burduja, Andrei Godoroja, Igor Chiriac, Vasile Grădinaru, Liliana Iaconi, Alexandr Berlinschii, Alexandru Chițu, Dorian Istratii și Ersilia Qatrawi.
Conform hotărârii, comisia și-a încetat activitatea de drept la data alegerii Președintelui Parlamentului, iar ambele decizii legislative au intrat în vigoare la data adoptării.
Publicarea celor două documente în Monitorul Oficial marchează finalizarea procedurii legale de alegere a conducerii Parlamentului de legislatura a XII-a.

