Hong Kong: Beijingul denunță 'amestecul' Uniunii Europene în afacerile interne chineze
-
13 Iunie 2019 12:40
China a denunțat joi ceea ce a numit ''o ingerință'' a Uniunii Europene în problemele din Hong Kong, după ce Bruxellesul a criticat proiectul de lege care ar permite extrădarea suspecților din fosta colonie britanică spre China continentală, informează AFP, preluat de Agerpres.
Proiectul noii legi, a cărui dezbatere în a doua lectură a fost miercuri amânat sine die de legislativul din Hong Kong, a atras critici din partea țărilor occidentale, care pun sub semnul întrebării justiția chineză, una opacă și profund politizată, și cred că această reformă va afecta negativ imaginea internațională și atractivitatea teritoriului semiautonom.
''Nicio țară, nicio organizație și niciun individ nu au dreptul de a se amesteca'' în afacerile Hong Kong-ului ''care sunt exclusiv afaceri interne chineze'', a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, Geng Shuang.
Reprezentantul diplomației chineze, citat de Reuters, a subliniat că guvernul central de la Beijing condamnă comportamentul violent al demonstranților din Hong Kong și susține administrația locală.
Poliția din Hong Kong a folosit miercuri gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc pentru dispersarea manifestanților, care au ripostat aruncând sticle și cărămizi spre forțele de ordine. Autoritățile medicale au anunțat că 79 de persoane au fost rănite în timpul violențelor.
În pofida protestelor de miercuri și a marșului din 9 iunie ce a reunit aproximativ 1 milion de persoane, șefa executivului local, Carrie Lam, a promis că legea controversată va fi votată de parlamentul din Hong Kong înaintea vacanței de vară.
Fosta colonie britanică, revenită în 1997 sub jurisdicția Chinei, este de zeci de ani scena unor turbulențe politice masive, pe fondul îngrijorării generate de amestecul tot mai mare al Beijingului în afacerile sale interne și de sentimentul că acordul de retrocedare și principiul ''O țară, două sisteme'' nu mai sunt respectate de autoritățile centrale chineze.
Sursa:Agerpres