Hollande: După moartea lui Fidel Castro, Statele Unite ar trebui să ridice embargoul impus Cubei
-
28 Noiembrie 2016 14:28
Francois Hollande, președintele Franței, a declarat că după moartea fostului lider cubanez, Fidel Castro, Statele Unite ar trebui să anuleze definitiv embargoul impus Cubei, informează site-ul ziarului The Independent.
Embargoul a fost introdus în anii 1960 ca o represiune în fața susținerii primită de Cuba de către Uniunea Sovietică, și este în continuare în vigoare după mai mult de 50 de ani, scrie MEDIAFAX.
Restricțiile impuse Cubei fac dificil accesul cubanezilor la bunuri de consum de bază și au fost criticate de către organizațiile care luptă pentru drepturile omului.
Hollande a declarat în cadrul unui summit care a avut loc în statul Madagascar: ”Chiar dacă am denunțat în mod frecvent abuzurile împotriva drepturilor omului din Cuba, am considerat întotdeauna că embargoul este inacceptabil, o decizie unilaterală”.
”Doresc, cu ocazia decesului lui Fidel Castro, să insist din nou asupra ridicării definitive a embargoului impus Cubei. Cuba ar trebui să fie considerată în totalitate un partener al comunității internaționale”, a adăugat acesta.
”Franța consideră statul cubanez drept un aliat și a contestat mereu embargoul impus de SUA Cubei”, a spus președintele francez.