Potrivit sursei citate, Executivul urmează să examineze în ședința din 10 iunie, care începe la ora 15:00, un Aviz asupra proiectului respective, în care menționează că nu susține adoptarea acestei inițiative legislative.
Autorii inițiativei și-au justificat proiectul prin faptul că prevederile art. 761 alin. (1) din Codul Contravențional s-ar aplica selectiv, deliberat și neuniform de către autorități, fiind încălcat principiul egalității în fața legii.
Executivul susține însă că includerea sancțiunilor pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a consecințelor pandemiei COVID-19 s-au încadrat în lista măsurilor pe care statul le-a întreprins în raport cu riscul răspândirii pandemiei.
Totodată, în Aviz se menționează că în Cod au fost prevăzute limitele minime și maxime ale sancțiunii contravenționale sub formă de amendă atât în privința persoanelor fizice, cât și în privința celor juridice, realizând astfel individualizarea sancțiunii contravenționale. De asemenea, Guvernul menționează că vinovăția persoanelor de comiterea contravenției prevăzute de art. 761 din Codul contravențional este stabilită de către agentul constatator în timpul examinării cauzei contravenționale, iar în cazul dezacordului cu deciziile emise de către agenții constatatori persoanele în privința cărora a fost întocmit procesul-verbal cu privire la contravenție dețin dreptul de a o contestata în instanța de judecată unde își pot demonstra nevinovăția.
Executivul consideră că prin amnistiere nu va fi atins unul din scopurile, prevăzute în art. 2 din Codul contravențional și anume, prevenirea săvârșirii de noi contravenții. Pe de altă parte, în cazul adoptării amnistierii, persoanele care au achitat amenzile aplicate ca urmare a săvârșirii altor tipuri de contravenții, vor fi descurajate să respecte în continuare legea, ceea ce va determina în ultimă instanță, majorarea gradului de indisciplină în materie contravențională. În Aviz se menționează că adoptarea art. 761 din Codul contravențional a venit să responsabilizeze și să conștientizeze populația. Autorilor inițiativei le-a fost imputată și nerespectare unor procedure normative de elaborare a proiectului.
Avizul va fi examinat în ședința din 10 iunie și urmează a fi transmis Parlamentului.
Amintim că, prin art. 761 în Codul contravențional au fost incluse sancțiuni pentru ”Nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice”, și anume amenzi de la 450 la 500 unități convenționale (22.500 – 25.000 de lei) pentru personae fizice și de la 1.000 la 1.500 de unități convenționale (50.000 – 75.000 de lei) pentru personae juridice, în cazul nerespectării măsurile de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a pus în pericol de contaminare populația.