Guvernul german a aprobat un pachet de ajutor de urgență pentru victimele inundațiilor
-
21 Iulie 2021 17:16
La o săptămână după ce inundații devastatoare au lovit vestul Germaniei, guvernul a aprobat un pachet de ajutor de urgență în valoare de sute de milioane de euro, informează miercuri DPA, citat de AGERPRES.
Guvernul federal va aloca până la 200 de milioane de euro, sumă similară cu cea oferită de landurile afectate de inundații, ceea ce înseamnă că pachetul total de ajutor ar putea ajunge la 400 de milioane de euro.
Banii urmează să fie folosiți pentru repararea celor mai grave pagube structurale ale clădirilor și infrastructurilor municipale, precum și pentru a ajuta în situații de urgență speciale, de la caz la caz.
În urma inundațiilor soldate cu peste 170 de victime numai în Germania, cancelarul Angela Merkel și ministrul de finanțe Olaf Scholz au promis distribuirea rapidă a ajutorului financiar.
De asemenea, este planificat un fond de reconstrucție în valoare de un miliard de euro, însă crearea acestuia este de așteptat să dureze ani de zile, potrivit lui Scholz. El a adăugat că o decizie privind suma exactă care va fi alocată fondului de reconstrucție nu poate fi luată până când nu va fi evaluată amploarea totală a pagubelor provocate de inundații.
Miercuri, Scholz a mers și mai departe, sugerând posibilitatea acordării unui ajutor de urgență suplimentar pentru victime.
„Vom face ceea ce este necesar'', a declarat ministrul, adăugând că, dacă va fi nevoie de mai mult ajutor financiar, guvernul federal și cel de land vor pune la dispoziție mai mulți bani. „Toată lumea se poate baza pe asta acum''.
El s-a referit la cele șase miliarde de euro necesare pentru reconstrucție după ultimele inundații majore din Germania. „Vrem să ne asigurăm că pachetul de ajutor pentru reconstrucție este pus la dispoziție imediat''.
Scholz a subliniat, de asemenea, angajamentul guvernului de a evita birocrația. 'Vrem să facem acest lucru fără noi reguli de planificare. Dacă trebuie să reconstruiești un pod, o casă sau o școală, nu trebuie să începi un nou proces de aprobare a planificării".
Inundațiile de săptămâna trecută au devastat mari părți din vestul Germaniei, precum și din țările vecine Belgia și Olanda. Landurile Renania de Nord-Westfalia și Renania-Palatinat au fost cele mai afectate, dar și Bavaria și Saxonia au avut de suferit.
Pagubele din vestul Germaniei îi vor costa pe asiguratori până la 5 miliarde de euro, a estimat miercuri federația germană a industriei GDV, potrivit France Presse.
Precedentele despăgubiri considerabile pentru daune asigurate au fost înregistrate în august 2002, de 4,65 miliarde de euro, după ce râul Elba a ieșit din matcă în estul țării, în urma unor fenomene meteorologice severe în Europa Centrală.
În zonele afectate în această vară, drumurile, podurile, căile ferate și alte infrastructuri au fost distruse, ceea ce a făcut ca inspectarea și comunicarea pagubelor să fie în continuare dificile. O nouă estimare a pierderilor va fi publicată săptămâna viitoare, a precizat GDV.