Guvernul britanic dezminte că Boris Johnson ar fi călătorit recent în Italia pentru a-și boteza fiul

  • 21 Septembrie 2020 11:37
Guvernul britanic dezminte că Boris Johnson ar fi călătorit recent în Italia pentru a-și boteza fiul

Guvernul britanic a dezmințit luni că premierul Boris Johson s-ar fi deplasat în Italia la mijlocul lunii septembrie, așa cum a scris un cotidian italian, Downing Street precizând că prim-ministrul nu a călătorit în Peninsulă în ultimele luni, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Potrivit cotidianul La Repubblica, care citează un comunicat al autorității aeroportuare din Perugia, Boris Johnson a fost văzut în acest oraș între 11 și 14 septembrie.

Johnson a călătorit la Perugia pentru a-și boteza fiul născut în această vară, Wilfred, adăugă publicația.

'Această poveste este complet neadevărată', a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street 10. 'Prim-ministrul nu a călătorit în Italia în ultimele luni. Oricine publică aceste afirmații repetă un fals', a adăugat purtătorul de cuvânt al biroului lui Johnson.

Puțin mai devreme, secretarul britanic al transporturilor, Grant Shapps, a spus și el că informația este eronată. 'Din câte înțeleg, este complet neadevărat. Am verificat încă o dată în această dimineață și este vorba despre o poveste eronată', a afirmat responsabilul britanic.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:5,14 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
10
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău