Guvernul a consolidat statutul mediatorului comunitar în R. Moldova, în vederea asigurării incluziunii sociale a populației de etnie romă

  • 22 Decembrie 2020 19:15
Guvernul a consolidat statutul mediatorului comunitar în R. Moldova, în vederea asigurării incluziunii sociale a populației de etnie romă

Cabinetul de miniștri, la propunerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, a aprobat astăzi modificarea unor hotărâri ale Guvernului, în scopul consolidării instituției mediatorului comunitar în Republica Moldova și în vederea asigurării incluziunii sociale a populației de etnie romă, transmite MOLDPRES.

Potrivit documentului, au fost extinse atribuțiile Agenției Relații Interetnice prin includerea sarcinii de asigurare a incluziunii sociale a populației de etnie romă și monitorizarea și supervizarea activității mediatorilor comunitari, transmite sursa citată.

„În vederea consolidării competențelor mediatorului comunitar vor fi desfășurate formări profesionale continue de către autoritatea administrației publice locale în colaborare cu Agenția Relații Interetnice, cu stabilirea anuală a tematicilor de instruire în colaborare cu ministerele de resort, societatea civilă, Asociația Națională a Mediatorilor Comunitari din Republica Moldova și alți actori relevanți, precum și partenerii de dezvoltare, prestatorii de servicii de instruire etc.”, indică hotărârea Executivului.

De asemenea, au fost extinse atribuțiile mediatorului comunitar reieșind din necesitățile populației de etnie romă, în mod special în domeniul ocupării forței de muncă și ocrotirii sănătății prin asigurarea cooperării mediatorului comunitar cu specialiștii din domeniul asistenței sociale și participarea acestuia la ședințele consiliilor locale și a comisiilor de specialitate ale acestora.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
10,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:3,6 m/s
Thu
16
Fri
10
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău