Guvernul a aprobat proiectul necesar achitării restanțelor salariale pentru profesori
-
03 Noiembrie 2021 18:14
Peste 134 de milioane de lei (transferuri cu destinație specială în bugetele locale) au fost repartizați de Guvern (din alocațiile aprobate în bugetul de stat pentru anul 2021) pentru acoperirea parțială a cheltuielilor în asigurarea prevederilor cadrului normativ privind salarizarea în sectorul bugetar. Inclusiv pentru achitarea restanțelor salariale pentru profesori în mai multe localități din țară, transmite IPN.
Premierul Natalia Gavrilița și-a exprimat nemulțumirea că, deja al patrulea an consecutiv, se fac derogări, alocări și suplimentări, mai ales la sfârșitul anului, din cauza că modificările la Legea privind salarizarea în sistemul public au crescut salariile, dar fără a fi ajustate alte reguli referitoare la cheltuieli, în special în instituțiile de educație.
Acum o zi, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor acuzau guvernarea nu a achitat complet salariile cadrelor didactice și că există riscul închiderii mai multor școli. Deputatul Petru Burduja, vicepreședintele Comisiei economie, buget și finanțe, a menționat că mai mulți pedagogi care activează în instituțiile de învățământ din țară nu au primit salariile din luna august, iar suma datoriilor salariale ar fi de peste 69 de milioane de lei.