Guvernul a aprobat Programul național de dezvoltare a sistemului de achiziții publice pentru anii 2023-2026
-
30 August 2023 12:45
Dezvoltarea unui sistem performant de achiziții publice – este principiul de bază promovat prin intermediul Programului național de dezvoltare a sistemului de achiziții publice pentru anii 2023-2026, aprobat astăzi de Guvern, la inițiativa Ministerului Finanțelor.
Principalele obiective prevăzute în program se referă la: armonizarea legislației naționale la acquis-ul UE, re-engineering-ul sistemului electronic de achiziții, dezvoltarea unor mecanisme pentru asigurarea durabilității achizițiilor, crearea condițiilor de eficiență economică și socială a procedurilor de achiziții, consolidarea capacităților și profesionalizarea personalului responsabil de achiziții.
„Programul vine cu o abordare sistemică, bazată pe un cadru logic de intervenție bine definit în dezvoltarea sistemului de achiziții publice și a fost elaborat pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice, pentru stabilirea priorităților, măsurilor în domeniul achizițiilor publice, dar și pentru susținerea politicilor și strategiilor naționale de dezvoltare”, a menționat ministra finanțelor, Veronica Sirețeanu.
Programul este aliniat cu obiectivele Agendei de Dezvoltare Durabile 2030 pe care Republica Moldova s-a angajat să le pună în aplicare. La fel, Programul contribuie la implementarea obiectivelor Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova Europeană 2030”.