Guvernul a aprobat noi reguli pentru repartizarea locuințelor destinate lichidatorilor avariei de la Cernobîl
-
15 Aprilie 19:10
Procesul de repartizare a locuințelor pentru participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl va deveni mai clar, mai transparent și mai echitabil, după aprobarea unui proiect de hotărâre de către Guvern.
Măsura vizează locuințele din blocul situat pe str. Alba Iulia nr. 91/3 din municipiul Chișinău, destinate persoanelor care au participat la lichidarea efectelor de la Cernobîl.
Potrivit Guvernului, aplicarea regulilor actuale a scos la iveală mai multe situații neprevăzute care au îngreunat repartizarea echitabilă a apartamentelor în funcție de suprafață, număr de camere sau etaj. Aproximativ 46% dintre beneficiari sunt persoane singure, iar 40% sunt familii formate din doi membri, ceea ce a complicat procesul de distribuire.
Pentru a elimina aceste neclarități, noile reguli introduc criterii mai bine definite, care vor permite o repartizare obiectivă și transparentă a locuințelor.
Printre condițiile stabilite se numără faptul că beneficiarii nu trebuie să fi deținut o locuință în proprietate începând cu anul 1986 până la momentul depunerii cererii și să nu fi participat la procesul de privatizare a fondului locativ. Sunt prevăzute și excepții pentru persoanele care au înstrăinat locuințe anterior, care au dobândit locuințe prin moștenire sau care, deși au participat la privatizare în condiții specifice, nu mai dețin în prezent locuințe în proprietate.
Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat că autoritățile își propun finalizarea procesului de selecție până la sfârșitul lunii aprilie.
„Cei care au participat la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl merită respectul și sprijinul nostru, iar acest proiect vine să asigure un proces mai echitabil pentru toți”, a menționat ministra.

