Guvernul a aprobat noi măsuri pentru dezvoltarea controlului financiar public intern în următorii patru ani

  • 06 Martie 15:45
Guvernul a aprobat noi măsuri pentru dezvoltarea controlului financiar public intern în următorii patru ani

În vederea stabilirii priorităților și măsurilor de intervenție pe termen mediu privind controlul financiar public intern, Executivul a aprobat Programul de dezvoltare a controlului financiar public intern pentru anii 2024-2027, la inițiativa Ministerului Finanțelor.

Prin implementarea programului, se urmărește accelerarea dezvoltării sistemului național de control financiar public intern prin implementarea controlului intern managerial și a auditului intern pe baza standardelor și bunelor practici ale UE, astfel asigurând că resursele publice sunt gestionate în condiții de transparență, economicitate, eficiență, eficacitate, legalitate, etică și integritate.

Programul include măsuri de intervenție orientate spre fortificarea răspunderii manageriale și dezvoltarea competențelor conducătorilor din sectorul public de organizare a unor sisteme durabile de control intern, capabile să asigure un management eficient, orientat spre rezultat și debirocratizarea proceselor administrative. Concomitent, se urmărește consolidarea auditului intern, prin dimensionarea adecvată a resurselor și sporirea profesionalismului auditorilor interni din sectorul public.

Menționăm că, Programul derivă din Strategia de dezvoltare a managementului finanțelor publice pe anii 2023-2030 și va contribui la realizarea Acordului de Asociere RM-UE, generând măsuri de consolidare a cadrului normativ și instituțional în conformitate cu recomandările Pachetului de Extindere al Comisiei Europene pentru domeniul control financiar public intern.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
9,4
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:8,23 m/s
Sun
8
Mon
7
Tue
6
Wed
6
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău