Guvernul a aprobat lista de elevi și studenți care vor fi premiați cu Bursa Președintelui Republicii Moldova

  • 06 Noiembrie 19:25
Guvernul a aprobat lista de elevi și studenți care vor fi premiați cu Bursa Președintelui Republicii Moldova

15 elevi și studenți vor primi burse de merit pentru rezultate excepționale în anul de studii 2024 -2025. Lista beneficiarilor a fost aprobată astăzi, 6 noiembrie, de Executiv.

Potrivit proiectului, 10 studenți vor primi câte 3.690 de lei lunar, pe durata unui an academic. În același timp, bursa elevilor din colegii va constitui 2.860 de lei. Astfel, Guvernul fortifică sistemul de învățământ superior prin susținerea performanței și a meritocrației.

La selectarea beneficiarilor s-a ținut cont de aspecte precum media notelor, activitățile educaționale, culturale, sportive și științifice desfășurate de către tineri, dar și scrisorile de recomandare.

Pentru anul curent de învățământ, bursele prezidențiale au fost majorate de la 1.845 de lei la 3.690 de lei pentru studenți și, respectiv, 2.860 de lei pentru elevii din învățământul profesional tehnic. În acest an, pentru bursa Președintelui au fost depuse 72 de dosare.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
4,4
Cer senin
Umiditate:67 %
Vint:3,09 m/s
Thu
9
Fri
8
Sat
7
Sun
6
Mon
7
Arhivă Radio Chișinău