Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu BEI privind interconectarea energetică
-
06 Decembrie 2017 15:45

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi inițierea negocierilor cu Banca Europeană de Investiții (BEI) privind finanțarea interconectării electrice dintre Republica Moldova - România.
Astfel, BEI urmează să acorde Chișinăului un împrumut de 80 milioane de euro pentru a realiza o stație back-to-back în Vulcănești; o linie de transport de 400kV între Vulcănești și Chișinău. De asemenea, banii ceruți ca împrumut vor fi utilizați pentru extinderea stației de transformare de la Chișinău și extinderea stației Vulcănești de 400kV.
În acest mod va fi asigurată construcția și dezvoltarea infrastructurii necesare pentru interconectarea permanentă a rețelelor de transport de energie electrică din Republica Moldova și România.
Potrivit proiectului Guvernului, realizarea interconexiunii asincrone cu România oferă un nivel de securitate sporit și prețuri mai bune pe piața autohtonă de energic electrică. De asemenea, republica Moldova va avea acces permanent la piața regională de energie electrică, iar în consecință un preț final al energiei mai puțin împovărător pentru consumatori.
Totodată, realizarea proiectului va oferi posibilitatea de a alege fără constrângeri sursa de achiziționare a energiei, din est sau din vest.
Costurile totale pentru implementarea proiectului sunt estimate la 270 milioane de euro.