Guvernatorul Californiei a respins eliberarea din închisoare a asasinului lui Robert Kenedy: ”Rămâne o amenințare pentru securitatea publică”
-
14 Ianuarie 2022 10:21
Guvernatorul statului american California, Gavin Newsom, a respins joi eliberarea condiționată a lui Sirhan Sirhan, asasinul lui Robert Kennedy în 1968, pentru care și-a dat totuși acceptul o comisie specializată vara trecută, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Guvernatorul a precizat că deținutul, în vârstă de 77 de ani, reprezintă în continuare "o amenințare pentru securitatea publică" și că el refuză "să își accepte vina în această crimă", se arată într-un comunicat al biroului său.
Sirhan Sirhan a fost declarat vinovat la 17 aprilie 1969 de uciderea senatorului de New York, fratele mai mic al lui John Fitzgerald Kennedy. El a fost condamnat la moarte, însă pedeapsa i-a fost comutată în detenție pe viață în 1972, datorită unei scurte eliminări a pedepsei capitale în California.
În august anul trecut, Comisia pentru eliberări condiționate din California și-a dat în cele din urmă acordul pentru ieșirea din închisoare a lui Sirhan Sirhan, după ce a refuzat asta de 15 ori.
Decizia a fost apoi înaintată guvernatorului, care are puterea de a o respinge sau de a o modifica.
"Asasinarea senatorului Kennedy de către domnul Sirhan se numără printre cele mai cunoscute crime din istoria Americii", a scris guvernatorul Newsom în comunicat.
"După decenii petrecute în închisoare, el nu și-a corectat niciodată defectele care l-au dus la asasinarea senatorului Kennedy. Domnul Sirhan nu are luciditatea necesară care să îl împiedice să ia decizii la fel de periculoase ca în trecut", a adăugat el.
Imigrant palestinian, Sirhan Sirhan l-a asasinat pe 'Bobby' Kennedy la Hotelul Ambassador din Los Angeles, când senatorul făcea campanie pentru a obține învestitura democrată în vederea alegerilor prezidențiale. Alte cinci persoane au fost rănite.
Criminalul și-a justificat atunci fapta prin sprijinul lui Robert Kennedy pentru vânzarea de avioane militare Israelului.
În precedenta cerere de eliberare condiționată în 2016, Sirhan a afirmat că a băut prea mult în seara crimei și că și-ar fi dorit "să nu se fi întâmplat nimic".