Guvernatorul Băncii Naționale va fi responsabil de gestionarea crizelor financiare extraordinare

  • 12 Octombrie 2018 12:46
Guvernatorul Băncii Naționale va fi responsabil de gestionarea crizelor financiare extraordinare

Comitetul Național de Stabilitate Financiară, structura care în prezent activează în cadrul Guvernului și are printre principalele atribuții gestionarea crizelor financiare extraordinare, va fi reformat, potrivit unui proiect de lege adoptat astăzi în lectura finală.

Documentul stabilește cadrul, obligațiunile și responsabilitățile CNSF în vederea diminuării riscurilor financiare, precum și gestionarea crizelor sistemice.

Comitetul va fi condus de Guvernatorul Băncii Naționale. Din componența sa vor mai face parte ministrul Finanțelor, cel al Economiei și Infrastructurii, președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare și Directorul general executiv al Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar. De asemenea, legea prevede și posibilitatea organizării unui comitet extins, din care să mai facă parte reprezentanți ai conducerii BNM.

Comitetul Național de Stabilitate Financiară a fost creat în 2010, iar funcțiile și atribuțiile acestuia au fost stabilite într-o hotărâre de Guvern, care a fost modificată de mai multe ori.

Amintim că anterior, experții au criticat modul în care Guvernul și Comitetul Național de Stabilitate Financiară au gestionat criza bancară din 2014, soldată cu devalizarea a aproximativ 13 miliarde de lei, ceea ce a dus la o amplă criză economică și politică, precum și la falimentarea a trei bănci.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
14,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:97 %
Vint:4,12 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău