Guvernatoarea BNM Anca Dragu a participat la centenarul băncii centrale a Poloniei
-
30 Septembrie 11:33
Evenimentul intitulat „100 de ani de la înființarea băncii centrale din Polonia – o poveste de succes” a reunit experți financiari, profesori și guvernatori ai băncilor centrale din regiune pentru a pune în dezbatere tematici care s-au referit la stabilitatea prețurilor, eficiența instrumentelor de politică monetară și mixul de politici economice și monetare, precizează un comunicat al BNM.
În cadrul sesiunilor plenare s-au evidențiat realizările și provocările sistemelor bancare centrale, abordările curente ale politicilor monetare și strategiile actuale de politici ale băncilor centrale.
Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a amintit că după pandemia Covid19 și declanșarea războiului din Ucraina, inflația a fost principalul adversar al băncilor centrale. În acest sens, BNM a venit cu măsuri bine țintite care au dus la scăderea inflației în Republica Moldova, de la 34% la sută - la 5,1%, iar momentan politica monetară a BNM este actuală față de provocările tendințelor globale.
În cadrul evenimentului, guvernatoarea BNM a avut și o întrevedere bilaterală cu prim-viceguvernatoarea Băncii Naționale a Poloniei, Marta Kightley.
Anca Dragu a declarat că BNM este dispusă să dezvolte în continuare programe de consolidare a capacităților în domeniul supravegherii bancare, folosind experiența Poloniei.
„Astfel BNM se va integra mai rapid în sistemele europene și va aborda cu ușurință provocările și oportunitățile prezentate de procesul de integrare în Uniunea Europeană”, a adăugat Anca Dragu.
Pe parcursul ultimilor ani, colaborarea dintre băncile centrale ale Moldovei și Poloniei a vizat mai multe segmente importante precum testarea de stres macroprudențială a sistemului bancar, dezvoltarea cadrului de cercetare economică al BNM, dar și alte domenii esențiale pentru modernizarea sectorului bancar.