Groapa de fundament pentru un bloc locativ, unde un agent economic a tăiat mai mulți copaci, a fost acoperită
-
03 Ianuarie 2020 16:09
Primarul capitalei, Ion Ceban, a cerut secretariatului Primăriei să investigheze situația în care un agent economic a tăiat mai mulți copaci în strada Nicolae Dimo pentru a construi un bloc locativ.
Potrivit primarului, preliminar s-a stabilit că nu există o decizie a Consiliului municipal sau a instanței de judecată prin care terenul respectiv să fi fost atribuit companiei de construcții. Edilul a mai spus că firma este gestionată de doi frați, Vitalie și Gheorghe Cafca, ultimul fiind specialist principal în cadrul Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare, transmite IPN.
Edilul a comunicat că, în data de 2 ianuarie, a fost scos gard de protecție instalat de către compania de construcție au fost aduse peste 130 de mașini cu pământ pentru a acoperi gaura de fundament. „Vom înainta solicitarea ca aceste achitări (plățile suportate de municipalitate) să fie făcute din contul constructorilor. În cazul refuzului, această companie va nimeri în lista neagră a companiilor de construcții din municipiul Chișinău”, a declarat primarul.
Ion Ceban a venit și cu un avertisment. „Vreți să construiți – construiți legal. Și noi vrem să construiți, dar să construiți legal, nu să faceți ceea ce ați făcut până acum. Mesajul către toți constructorii: Nu va mai fi la fel. Ceea ce faceți voi și ilegalitățile pe care le-ați admis până acum nu vor mai fi tolerate”, a spus primarul.
Potrivit lui Ion Ceban, în 2018 au fost sistate lucrările de construcție începute pe acel loc. În 2019 a fost revocată autorizația de construcție. „Deși construcția a fost suspendată, frații Cafca, știind că au obținut terenul contrar legii, au mers înainte și au atacat în instanță. Chiar dacă actele se află în instanță, firma a notificat Primăria că are intenția să lanseze lucrările”.