Grigori Karasin întreprinde o vizită la Tiraspol

  • 10 Iunie 2014 13:57
Grigori Karasin întreprinde o vizită la Tiraspol

Ministrul adjunct de Externe rus, Grigori Karasin, întreprinde astăzi o vizită la Tiraspol unde are programate întrevederi cu autoritățile separatiste, dar și cu reprezentanții contingentului militar rus dislocat în regiune.

Luni, 9 iunie, el s-a întâlnit cu oficiali de la Chișinău și a discutat, inclusiv, despre urmările pe care le-ar putea avea asupra relațiilor moldo-ruse semnarea de către Republica Moldova a Acordului de asociere cu Uniunea Europeană. 

Premeirul Iurie Leancă a dat asigurări, în cadrul unei întrevederi cu Grigori Karasin, că Acordul de Asociere nu contravine cooperării cu Rusia și că Republica Moldova își dorește relații foarte bune cu acest stat.

Ministerul de Externe de la Chișinău anunță că zilele următoare va avea loc cea de-a doua rundă de consultări la nivel de experți la care vor fi examinate prevederile Acordului de asociere. Ministrul adjunct de Externe Valeriu Chiveri a reiterat că prevederile Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană nu intră în contradicție cu cele ale acordurilor semnate anterior cu Federația Rusă.

În același timp, analistul politic Anatol Țăranu, fost ambasador al Republicii Moldova la Moscova, afirmă că vizita oficialului rus este menită să o pregătească pe cea a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, care ar putea să încerce din nou să convingă Chișinăul să renunțe la semnarea Acordului de Asociere. Dacă Republica Moldova nu se va conforma, presiunile din partea Rusiei vor crește, a declarat Anatol Țăranu.

Grigori Karasin a declarat în ajunul vizitei pe care o întreprinde, ieri și astăzi, în Republica Moldova  că semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană va influența negativ relațiile moldo-ruse.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina credinței
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:2,57 m/s
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Fri
19
Arhivă Radio Chișinău