Grecii au cedat. Vezi propunerile trimise creditorilor

  • 10 Iulie 2015 08:09
Grecii au cedat. Vezi propunerile trimise creditorilor

Propunerile Greciei trimise joi seara creditorilor săi (UE, BCE şi FMI) includ o creştere a TVA, precum şi reforme în sistemul de pensii şi în domeniul funcţiei publice, măsuri ce vizează creşterea veniturilor la buget în schimbul obţinerii unui ajutor financiar pe trei ani.Potrivit textului cuprinzând aceste propuneri, text publicat de guvernul de la Atena şi citat…

Propunerile Greciei trimise joi seara creditorilor săi (UE, BCE şi FMI) includ o creştere a TVA, precum şi reforme în sistemul de pensii şi în domeniul funcţiei publice, măsuri ce vizează creşterea veniturilor la buget în schimbul obţinerii unui ajutor financiar pe trei ani.

Potrivit textului cuprinzând aceste propuneri, text publicat de guvernul de la Atena şi citat de AFP, Grecia doreşte o soluţie 'pentru reglementarea' enormei sale datorii publice, de 180% din PIB, precum şi un 'pachet de 35 miliarde de euro' consacrat creşterii economice.

În textul de 13 pagini intitulat 'Acţiuni prioritare şi angajamente', Grecia îşi asumă obligaţia de a adopta aproape toate măsurile propuse de creditori la 26 iunie şi pe care Atena le-a respins atunci anunţând organizarea unui referendum.

Astfel, prin noile propuneri Atena acceptă o creştere a TVA la 23 %, faţă de 13% în prezent. Pentru produsele de bază, energie electrică şi hoteluri, TVA rămâne la 13%, iar pentru medicamente şi cărţi la 6%.

Creşterea TVA a constituit un punct major de divergenţă între Atena şi creditorii săi în lungile şi dificilele negocieri din ultimele luni.

Guvernul grec propune totodată suprimarea avantajelor fiscale pentru insulele greceşti (adică reducerea de 30% a TVA aplicată de mai mulţi ani), începând cu insulele cele mai bogate şi cu cele turistice, aşa cum doreau creditorii. Acest proces va începe în octombrie şi se va face treptat, urmând să se încheie până la sfârşitul anului 2016.

În ceea ce priveşte vârsta de pensionare, ea a fost fixată la 67 de ani sau 62 de ani, cu 40 de ani de activitate, şi va fi introdusă treptat până în anul 2022.

În acelaşi timp, va fi redus plafonul cheltuielilor militare cu 100 milioane de euro în 2015 şi cu 200 milioane în 2016, faţă de reducerea de 400 milioane propusă de creditori.

Guvernul grec acceptă de asemenea limitarea creşterii taxei asupra societăţilor, de la 26% la 28%, aşa cum au propus creditorii, precum şi programul de privatizare a numeroase întreprinderi publice.

Propunerile de reformă ale Atenei urmează să fie analizate de creditori, după care ele vor fi prezentate sâmbătă miniştrilor de finanţe din zona euro, înainte de summitul extraordinar al celor 28 de state ale Uniunii Europene, convocat duminică la Bruxelles.

Parlamentul grec urmează să se pronunţe vineri asupra acestor propuneri pentru a permite sau nu guvernului să negocieze acest pachet de reforme. Dezbaterea în legislativul elen va începe la ora 11,00 GMT.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chişinău
3,94 °C
cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:8,2 m/s
Fri
-1 °C
Sat
-0 °C
Sun
0 °C
Mon
2 °C
Tue
3 °C

Curs oficial BNM 21 Noiembrie 2019

MDL RATĂ TREND
EUR 19.2892 -0.0993
USD 17.4444 -0.0597
RON 4.0366 -0.0231
UAH 0.7220 -0.0013
RUB 0.2726 -0.0019
Arhivă Radio Chișinău